Timişorenii care vor un animal de companie sunt aşteptaţi la sfârşitul acestei săptămâni la adăpostul Danyflor de la Şag, acolo unde îi vor aştepta aproape 300 de căţei dornici să-şi manifeste afecţiunea. Programul de adopţii de anul acesta începe sâmbătă şi se anunţă târguri de două ori pe lună.
Au început să curgă amenzile la Timişoara pentru cei care deţin în apartament mai mult de două animale, fără acordul vecinilor, lucru interzis prin hotărâri ale consiliului local. După ce vecinii au reclamat mirosul greu de pe casa scării, o femeie a fost amendată de poliţiştii locali cu 800 de lei.
Ziua Internaţională a Protecţiei Animalelor a fost sărbătorită marţi de elevii de la mai multe şcoli din Timişoara. Copiii au mers la şcoală împreună cu animalele lor de companie.
Relatia caine-stapan este una complexa, bazata in principal pe respectul si increderea dintre cei doi participanti. Iata povestea cainelui meu Jiro, un superb Ciobanesc Australian.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.
Ştiri din Timiș
Congresul USR de la Timișoara s-a încheiat cu alegerea noului Birou Național. Printre cei aleși se numără și doi membri ai USR Timiș: senatorul Sorin Șipoș și viceprimarul Ruben Lațcău, potrivit rezultatelor parțiale, anunțate în jurul orei 19.
Eveniment
Un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Timișoara, fiind bănuit că a spart o locuință și a furat mai multe echipamente audio, în valoare de 400 de euro.
Ştiri din Timiș
Dominic Fritz a deschis congresul USR de la Timișoara cu un atac la PSD și la premierul Luca Niculescu. Liderul USR a spus că partidul trebuie să fie „motorul” unei coaliții reformatoare, nu „roata de rezervă”.
10
Eveniment
Un tânăr în vârstă de 18 ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce ar fi provocat un accident rutier în localitatea Comloșu Mare, apoi ar fi fugit de la locul evenimentului. Acesta conducea fără permis și se afla la volanul unui autoturism neînmatriculat.
România
Începând cu 1 noiembrie 2026, România elimină taxa logistică de 25 de lei aplicată coletelor cu valoare sub 150 de euro expediate din afara Uniunii Europene.
Ştiri din Timiș
La Timișoara are loc congresul USR, unde partidul își alege noul Birou Politic Național. Cele trei liste aflate în cursă nu exclud colaborarea, iar Dominic Fritz spune că va lucra cu orice echipă aleasă.
5
Ştiri din Timiș
Societatea de Transport Public Timișoara anunță mai multe modificări în circulația unor linii metropolitane și a unei linii școlare, începând de luni, 2 noiembrie.