Turneul naţional prilejuit de împlinirea a zece ani de existenţă a formaţiei Luna Amară poposeşte vineri 26 noiembrie de la ora 22.30 în clubul timişorean Setup Venue.
Acuzaţii grave în localitatea Şandra, din judeţul Timiş. O fetiţă de doar 11 ani susţine că un vecin de 16 ani a încercat să o violeze.
Contrabandiştii cad pe capete în Timiş. Cea mai mare cantitate de ţigări a fost găsită în noaptea de sâmbătă spre duminică, la Gătaia, în maşina unui agent de la Penitenciarul din Arad.
„Era mai bine ca, în ultimii doi ani, Guvernul să fi stat acasă şi să croşeteze”, crede parlamentarul PNL de Timiş Horia Cristian. Deputatul liberal a criticat măsurile luate pentru redresarea economiei, demonstrând statistic că pentru angajaţi şi angajatori deopotrivă ele au făcut mai mult rău decât bine.
Setup Venue găzduieşte, sâmbătă, 20 noiembrie, de la ora 22, un eveniment inclus în seria Surexpositions 2010 Nocturne în cadrul căruia va fi prezent invitatul special MarKLion cu un set audio-video.
Eveniment
Un cetățean grec a fost oprit miercuri după-amiază la Punctul de Trecere a Frontierei Foeni, pe sensul de ieșire din țară, după ce polițiștii au constatat că nu avea permis de conducere.
Ştiri din Timiș
Primăvara începe la Timișoara sub semnul creativității și al designului românesc. Harababura Fair, unul dintre cele mai apreciate târguri dedicate designerilor și creatorilor locali, revine cu o nouă ediție în perioada 28 februarie – 1 martie. Evenimentul va avea loc la Pavilionul ISHO, pe bulevardul Take Ionescu nr. 50–52.
Cinema
România va deschide Festivalul European de Film de la Viena 2026 cu filmul „Anul Nou care n-a fost”, în regia lui Bogdan Mureșanu. Proiecția va avea loc pe 19 februarie, la Stadtkino Wien, și va fi urmată de o sesiune de întrebări și răspunsuri cu regizorul. Pelicula, premiată la Veneția, Gopo, Cairo și Luxembourg, face parte din selecția festivalului, care reunește producții recente din 18 țări europene.
Mapamond
Meta testează o aplicație dedicată pentru Vibes, o rețea socială de videoclipuri scurte generate exclusiv de inteligența artificială. Platforma, similară cu TikTok, va permite Meta să concureze cu Sora de la OpenAI și apare în contextul planurilor companiei de a introduce abonamente cu funcții AI premium.
Utile
Vineri, 6 februarie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Eveniment
Un tânăr de 22 de ani a murit joi seara, între Jimbolia și Cărpiniș, după ce mopedul pe care se afla a fost lovit de un autoturism. Un alt bărbat a fost rănit, iar polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili împrejurările în care s-a produs accidentul.
Azi în Timișoara
Vineri puteți merge la mai multe spectacole și proiecții, dar și la petreceri.