Președintele Klaus Iohannis a câștigat procesul cu Agenția Națională de Integritate referitor la incompatibilitate, după ce instanţa supremă a respins, miercuri, recursul ANI. Decizia este definitivă.
Curtea Constituțională (CC) a decis, marți, că articolul din Legea 161/2003 în baza căruia Agenția Națională de Integritate l-a declarat incompatibil pe președintele ales, Klaus Iohannis, fost primar al Sibiului, este constituțional.
Judecătorii instanței supreme au amânat pentru 25 noiembrie discutarea dosarului de incompatibilitate al lui Klaus Iohannis, dată la care magistrații vor stabili dacă admit sau resping recursul Agenţiei Naţionale de Integritate.
Dosarul de incompatibilitate al lui Klaus Iohannis va fi judecat după cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale. Instanța supremă a respins cerea ANI luni și a menținut data de 18 noiembrie pentru analizarea admisibilităţii recursului.
Parchetul General a închis dosarul în care Klaus Iohannis este acuzat de Agenția Națională de Integritate (ANI) de conflict de interese. Potrivit Gândul, procurorii au stabilit că atunci când Iohannis a semnat în calitate de primar al Sibiului un contract cu o tipografie deţinută de Forumul Democrat al Germanilor nu a încălcat legea.
Azi în Timișoara
Luni puteți merge la expoziții și un spectacol.
Ştiri din Timiș
Președintele PNL Ilie Bolojan a venit la Timișoara cu un mesaj clar pentru liberali: partidul trebuie să se rupă de PSD și să construiască, inclusiv alături de USR, un pol de centru-dreapta. Bolojan a anunțat și că PNL va intra în opoziție față de Guvern.
Eveniment
Un copil în vârstă de 3 ani a fost rănit, duminică, după ce un monument funerar s-ar fi desprins în cimitirul de pe Calea Șagului din Timișoara.
Ştiri din Timiș
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă.
2
Ştiri din Timiș
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028.
10
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.