Deputatul PNL de Timiş Horia Cristian a continuat, joi, de data aceasta singur, acţiunea sa civică de pichetare a sediului PDL Timiş, prin care cere demisia preşedintelui Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, acuzând-o pe democrat-liberală de fraudarea votului la Legea pensiilor.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, aflată la Timişoara, a afirmat că este nevoie de o reformă profundă în cadrul PDL, însă aceasta nu este neapărat legată de faptul că, în ultima vreme, tot mai mulţi membrii ai acestui partid din Timiş sunt implicaţi în scandaluri de corupţie.
Capitală Culturală
Festivalul Rock la Mureș se apropie cu pași repezi. Organizatorii au anunțat că ediția de anul acesta va avea loc în 12 și 13 iulie.
Ştiri din Timiș
În perioadele cu temperaturi ridicate trebuie să fim atenți la mai multe aspecte atunci când cumpărăm produse alimentare. Este esențial să verificăm temperatura la care sunt păstrate produsele perisabile, să ne uităm la data de expirare, dar și la cum arată ambalajul. Paul Anghel, directorul general al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului, face câteva recomandări pentru cumpărăturile în perioade caniculare.
Ştiri din Timiș
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de caniculă, valabil marți, în Timiș și alte județe din sudul și vestul țării.
Cariere de Poveste
Ludovic Satmari a studiat Geografia la Cluj-Napoca și Timișoara. Încă din facultate a lucrat ca însoțitor de grup, apoi s-a făcut ghid de turism. În momentul de față lucrează la Visit Timișoara și le oferă timișorenilor și vizitatorilor tururi interesante de oraș.
Utile
Luni, 17 iunie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații de drumuri și reparații rutiere.