Ministerul de Finanţe şi ANAF se gândesc la fiecare dintre contribuabili şi vor să îi „ajute” pe oameni să își limiteze timpul alocat relaţiei cu Fiscul. Iar pentru aceasta, pe adresa fiecărui cetăţean va sosi câte o scrisoare, trimisă de ANAF, în care scrie cum se poate intra în Spaţiul Privat Virtula, „ghişeul” de pe internet unde descoperiţi ce sume datoraţi Finanţelor şi cum să le plătiţi online.
Uniunea Bulgară din Banat România se află în mijlocul unui imens scandal financiar, un control inopinat desfășurat de cei de la ANAF scoțând la iveală un număr mare de nereguli, așa cum anunță chiar Nicolae Markov, președintele organizației. Printr-un comunicat de presă, acesta acuză fosta contabilă, actual deputat al minorității în Parlamentul României, de transferuri numeroase de bani sub formă de deconturi, neplata impozitelor pe salariile angajaților sau refuzul de a prezenta la solicitarea inspectorilor fiscali a contabilității.
Ştiri din Timiș
CFR Călători va trece din 14 decembrie la noul Mers al Trenurilor 2025–2026, valabil până pe 12 decembrie anul viitor. Programul aduce peste 1.150 de trenuri zilnic, rute internaționale extinse, dar și material rulant modernizat prin PNRR, noile rame Coradia Stream și trenuri sezoniere suplimentare.
Eveniment
Un accident feroviar produs luni la prânz, în Peciu Nou, s-a încheiat fără victime, după ce un automotor a lovit un autoturism al cărui șofer reușise să se dea la o parte la timp.
Eveniment
Un bărbat de 61 de ani și animalul său de companie au fost salvați de pompieri după ce o oală uitată pe foc a provocat un incendiu într-un apartament de pe strada Sirius din Timișoara.
Eveniment
Un incendiu izbucnit luni, la un apartament din Timișoara, a fost stins rapid de pompieri, iar din fericire nu s-au înregistrat victime. Flăcările au pornit în bucătărie, de la o oală uitată pe foc.
Eveniment
O autoutilitară încărcată cu articole vestimentare și produse cosmetice suspectate a fi contrafăcute a fost descoperită de polițiștii din Recaș, după ce au oprit în trafic trei bărbați, în localitatea Izvin, în seara de 4 decembrie.
Eveniment
Polițiștii din Lugoj, alături de mai multe instituții de control, au desfășurat vineri dimineață o amplă razie în municipiu, în urma căreia au fost date zeci de amenzi în valoare totală de aproape 50.000 de lei și au fost verificate sute de persoane, vehicule și firme.
Ştiri din Timiș
Casa de Cultură a Municipiului Timișoara va prezenta joi, 11 decembrie, de la ora 12:00, la Sala Lira (str. Miron Costin nr. 2), rezultatele a patru cercetări dedicate modului în care locuitorii orașului se raportează la evenimentele culturale din spațiul public.
Sănătate
Pacienții diagnosticați cu boală Crohn sau rectocolită ulcero-hemoragică au acces la tratamente inovatoare prin studiile clinice desfășurate în Compartimentul de Gastroenterologie al Asociației OncoHelp – Centrul de Oncologie OncoHelp.