Timişorenii vor putea vedea la lucru echipa ACS Poli în cadrul unui meci amical desfăşurat pe „Dan Păltinişanu”, vineri, de la ora 18, adversari fiind cei de la Becicherecu Mic. Sâmbătă urmează o altă partidă, la Lugoj, în faţa celor de la Vulturii. Până atunci continuă antrenamentele.
ACS Poli Timişoara se află în aceste zile în cantonamentul din Turcia. Formaţia a susţinut deja două amicale, ambele neanunţate în calendarul de meciuri de pregătire. Oricum, cei cu care s-a jucat sunt mai valoroşi decât cei de pe lista iniţială. Timişorenii au făcut egal cu polonezii de la Gornik Zabrze şi au luat bătaie de la bulgarii de la Slavia Sofia.
După distracţia hibernală din partida amicală de miercuri, antrenorul ACS Poli, Aurel Şunda, a stabilit cu cine va pleca spre zările calde, în cantonamentul din Antalya. Pe lista tehnicianului au fost trecuţi 29 de fotbalişti. Acasă rămân Roman şi Belu, accidentaţi.
ACS Poli nu s-a putut lăuda la reunirea lotului decât cu trei noutăţi. Dar, Călin Rosenblum, managerul sportiv al clubului, spune că vor mai veni ceva întăriri în perioada următoare. Deocamdată, la primele alergări de pe stadionul „Dan Păltinişanu” şi-au făcut apariţia un albanez şi un bosniac, două nume total necunoscute, care urmează să fie văzuţi la lucru de antrenor. Ei au timp să demonstreze ce pot până la demararea celor două cantonamente.
Ripensia iese „la extern” pentru prima dată de când numele celebrei echipe timişorene a reapărut în fotbalul românesc. Echipa are programat un meci amical pe terenul celor de la Mako, în Ungaria. Formaţia mai are o săptămână de concediu, după care vor urma nu mai puţin de 9 amicale.
Capitală Culturală
Timp de nouă zile, în luna octombrie, Hala C4C din Iosefin și spațiul forum lab (din fosta fabrică Azur) devin puncte de întâlnire pentru creație, experiment și comunitate. Festivalul „Întâlniri în pantă”, organizat de Asociația C4Company la Timișoara, propune „o incursiune în arta independentă și în relația dintre creație, spațiu și comunitate, pornind de la o întrebare tot mai prezentă în lumea culturală: unde mai poate exista arta independentă atunci când spațiile pentru repetiții, producție și spectacole devin tot mai greu de găsit și de susținut? ”
Capitală Culturală
Farmecul balurilor vieneze ajunge pe scena Operei Naționale Române din Timișoara, luni, 14 decembrie, de la ora 20:00, ca parte a Turneului Național „Regal Vienez”, iar locurile din sala Operei sunt, de pe acum, aproape epuizate. Spectacolul reunește pe aceeași scenă muzicieni ai renumitei Orchestra di Teatro D’Opera Italiana și ai Operei Vox, într-un concept artistic captivant, menit să aducă spiritul tradițional al Vienei mai aproape de publicul meloman.
Eveniment
Un bărbat de 61 de ani a fost găsit mort, împușcat în cap, în locuința sa de pe strada Ioan Plavoșin din Timișoara. Acesta era deținător legal de armă, iar polițiștii au deschis un dosar penal.
România
După aproape trei luni de la ultimele consultări, partidele parlamentare sunt chemate joi, 17 septembrie, la Cotroceni, pentru o nouă rundă de negocieri privind desemnarea premierului. PNL și USR susțin în continuare candidatura europarlamentarului liberal Siegfried Mureșan.
1
Eveniment
Trei persoane au fost reținute de procurorii DIICOT Timișoara, după ce ar fi fost implicate în vânzarea de canabis în Jimbolia. Potrivit anchetatorilor, drogurile erau comercializate cu sume cuprinse între 250 și 300 de lei, iar în urma perchezițiilor au fost găsite mai multe pliculețe cu substanță vegetală, un cântar de precizie și un grinder.
România
Camera Deputaților a adoptat miercuri un proiect de lege care introduce în Codul Penal infracțiunea de căsătorie și conviețuire forțată, cu pedepse de până la 10 ani în anumite situații. Inițiativa prevede și noi infracțiuni privind exploatarea prin maternitate de substituție și adopții frauduloase.
Sănătate
Medicina internă are un rol important în evaluarea stării generale de sănătate, în special atunci când un pacient are mai multe afecțiuni sau simptome care pot avea cauze diferite. La Ambulatorul Spitalului Municipal Timișoara, pacienții se pot adresa Cabinetului de Medicină Internă pentru consultații, investigații și recomandări medicale.
Ştiri din Timiș
O licitație americană pare simplă: alegi mașina, faci o ofertă, câștigi lotul la un preț bun. Adevăratele calcule încep însă mai târziu, când autovehiculul ajunge în Europa și trebuie pus în liberă circulație. Pentru mulți români, vama este tocmai etapa în care o achiziție avantajoasă se transformă într-o surpriză neplăcută.