Peste jumătate de milion de lei în amenzi. Acesta este bilanţul unei acţiuni a poliţiştilor din Timiş, care au ieşit pe străzi în ultima săptămână. Cele mai multe amenzi au fost date şoferilor care au depăşit viteza legală sau nu purtau centura de siguranţă, însă poliţiştii au întocmit şi dosare penale după ce au găsit arme albe şi chiar letale, deţinute fără avize legale de mai mulţi timişeni.
Poliţiştii locali din Timişoara acuză membrii unei familii că pun în pericol sănătatea micuţilor care merg în Parcul Copiilor, vânzând chiar la intrarea în parc mere glazurate fără a deţine vreun aviz, nici măcar cel sanitar. De altfel, membrii acestei familii sunt recordmeni la amenzi, primind în ultimii ani pentru aceleaşi nereguli nu mai puţin de 80 de sancţiuni, valoarea totală a acestora fiind de aproape 80.000 de lei.
Agitaţie mare în cluburile din Timişoara, vineri noaptea. Localurile au fost luate cu asalt de poliţişti, inspectori OPC, ITM, ANAF şi DSVSA. Autorităţile au descins în baruri şi discoteci pentru mai multe controale încrucişate.
Au trecut mai bine de două săptămâni de când primarul Timişoarei, Nicolae Robu, a descins cu Poliţia Locală în Gara de Nord a oraşului, a constatat că locul arată jalnic şi a ameninţat cu amenzi. Poliţiştii locali i-au somat în primă fază pe cei de la CFR să treacă la curăţenie generală şi să se apuce de reparaţii. Le-au dat termen până în 13 martie. Ce au reuşit să facă responsabilii de la CFR în acest timp? S-au făcut ceva igienizări, s-au spălat câteva geamuri care erau soioase înainte şi s-a turnat nişte beton pe ici pe colo. Până la amenzi, primăria le-a mai acordat o păsuire.

Ştiri din Timiș

„Veniți cu Noi pe Vârfuri Celebre”, o invitație la drumeție și libertate. O nouă carte din colecția „Pe poteci de munte”
Iubitorii muntelui sunt invitați la lansarea unei noi cărți dedicate drumețiilor și celor mai îndrăgite vârfuri din munții României marți, 29 septembrie, de la ora 17:00, la Sala Adam Müller-Guttenbrunn (strada Gheorghe Lazăr nr. 10). Volumul „Veniți cu Noi pe Vârfuri Celebre” este cea de-a 32-a carte din colecția „Pe poteci de munte”, scrisă de prof. Marius Terchilă.

Ştiri din Timiș

Ghișeele DFMT nu mai acceptă cash. Unde veți mai putea achita în numerar impozitele
Din octombrie, Direcția Fiscală Timișoara renunță la plata taxelor și impozitelor în numerar la propriile casierii. „Cash”-ul rămâne posibil la terminalele SelfPay și la Poșta Română, iar instituția spune că va aloca mai multe resurse pentru consilierea contribuabililor. 2

Mapamond

Căldura provocată de El Nino ar putea duce la sute de mii de decese suplimentare la nivel mondial
Fenomenul meteorologic El Nino, aflat în desfășurare, ar putea provoca aproximativ 451.000 de decese suplimentare asociate cu temperaturile ridicate la nivel mondial până în februarie 2027, potrivit unor estimări științifice, relatează AFP, citată de Agerpres. Țările în curs de dezvoltare ar urma să fie printre cele mai afectate, în contextul creșterii temperaturilor globale.

Ştiri din Timiș

SaluT caută măturători prin... licitație. Acceptă și deținuți
SaluT caută muncitori necalificați pe care să-i poată chema la nevoie pentru măturat și alte lucrări stradale. Societatea Primăriei Timișoara a lansat o licitație de aproape 690.000 de lei pentru 10–20 de oameni pe zi, timp de doi ani.

Eveniment

Un pompier aflat în concediu a salvat o femeie dintr-o casă cuprinsă de flăcări, la Honorici
Era în concediu și se pregătea să meargă la culcare, când a auzit agitație pe stradă. Pompierul Robert-Viorel Lungu a ieșit din casă și a văzut o locuință cuprinsă de flăcări. În interior se afla o femeie de aproximativ 70 de ani, greu deplasabilă. Robert a intrat în casa în flăcări și a scos-o afară, salvându-i viața. 1

Ştiri din Timiș

Avem tort? Avem! Cadouri? Evident! Distracție? Din plin!
Dar unde se întâmplă toate? La Minitimi, noul loc din Mehala unde petrecerile celor mici prind viață!

Ştiri din Timiș

Târg de adopții pentru pisici și căței, la Timișoara
Zeci de pisici și căței aflați în grija Asociației Poli își caută o familie. Timișorenii sunt invitați duminică, 27 septembrie, la un nou târg de adopții, unde vor putea cunoaște animalele pregătite să înceapă o nouă viață alături de oamenii lor.

Ştiri din Timiș

Centrul de legume-fructe din Tomnatic, un proiect început acum aproape 10 ani, încă nu s-a deschis
Centrul de legume-fructe din Tomnatic, o investiție de aproape 25 de milioane de lei a Consiliului Județean Timiș (CJT), este (tot) într-o etapă premergătoare deschiderii. Potrivit reprezentanților CJT, au fost realizate teste pentru stabilirea circuitului de sortare și ambalare, în timp ce în incintă se desfășoară lucrări de remediere a unor probleme tehnice. Deși centrul a fost recepționat în 2024, nu a fost folosit până în prezent. 5

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici