Zeci de şoferi care au parcat, marţi, în zona Pieţei Unirii fără să respecte indicatoarele de oprire interzisă cu excepţia riveranilor s-au trezit cu amenzi. Sancţiunile în acest caz pot ajunge şi la 425 de lei.
Poliţiştii locali din Timişoara continuă războiul cu Îngerii Galbeni şi acum strâng probe împotriva lor. Aceştia fac apel la timişorenii cărora le-au fost ridicate maşinile de către firma amintită să depună sesizare la dispeceratul Poliţiei Locale Timişoara pentru ca agenţii să poată emite amenzi.
Noul sistem de parcare introdus de Primăria Timişoara pe străzile din zona Pieţei Unirii după ce au început lucrările de reabilitare a centrului istoric creează nemulţumiri. Locatarii din zonă au dreptul să parcheze gratuit pe o parte a respectivelor străzi, în baza unui tichet eliberat de primărie, dar locurile lor sunt ocupate adesea de alţi şoferi. Poliţia Locală anunţă controale şi ameninţă cu amenzi.
Luna mai a fost luna sancţiunilor pentru cei care fac afaceri cu cereale sau activează în domeniul panificației. Polițiștii din Timiș le-au dat acestora peste 600 de amenzi în valoarea de aproape 200.000 de lei, în cadrul unor controale efectuate la nivel național.
Gata cu arderea miriştilor! Autorităţile s-au săturat să tot alerge în stânga şi-n dreapta pe la cei care îşi incendiază terenurile pentru igienizare şi să nu găsească vinovatul. De acum încolo, aceştia vor fi penalizaţi de APIA – Agenţia de Plăţi şi Intervenţie Pentru Agricultură.
Azi în Timișoara
Joi, 24 septembrie, începe SIMULTAN Festival 2026: Against Resolution la Muzeul Corneliu Mikloși. Mai puteți merge la film sau să vizitați expoziții.
România
Președintele României, Nicușor Dan, a făcut miercuri, la New York, un bilanț al vizitei desfășurate în contextul celei de-a 81-a sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite. Șeful statului a vorbit despre intervențiile sale la ONU, întâlnirile cu oficiali și oameni de afaceri americani, promovarea României pentru investiții, dar și despre discuțiile purtate cu reprezentanții comunității românești din Statele Unite.
Ştiri din Timiș
Comunitatea de afaceri din Timiș a fost prezentată la nivel național în cadrul podcastului Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), „Se întâmplă acum cu Tudor Barbu”. Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș (CCIAT), Florica Chiriță, a participat la București la o ediție dedicată Timișoarei și relației dintre Camera de Comerț și antreprenorii din județ.
Ştiri din Timiș
Padel Center Timișoara a inaugurat oficial, sâmbătă, 19 septembrie, noua bază sportivă din Cartierul Vienez by Nord One, pe strada Circumvalațiunii nr. 4, un spațiu dedicat exclusiv padelului, amplasat în centrul orașului. Cu șase terenuri autorizate de Federația Internațională de Padel, dintre care patru indoor și două outdoor, noua bază Padel Center Timișoara completează cea mai mare bază sportivă dedicată padelului din vestul României și a doua ca mărime din țară, în afara Bucureștiului.
România
Fostul preot și cântăreț Cristian Pomohaci este vizat într-un nou dosar penal, de această dată într-o anchetă privind pornografia infantilă. Procurorii DIICOT și polițiștii de la Combaterea Criminalității Organizate au făcut, miercuri, 23 septembrie, trei percheziții domiciliare în București, Cluj-Napoca și în localitatea Șaru Dornei, județul Suceava.
1
Capitală Culturală
Casa Artelor din Timișoara va găzdui primele reprezentații ale unui spectacol care „invită publicul într-un univers în care granița dintre trecut și prezent se estompează, iar teme precum puterea, memoria și natura umană își dezvăluie, dincolo de timp și epocă, actualitatea surprinzătoare”.
România
Sorin Grindeanu spune că PSD nu va vota Cabinetul Mureșan și îi cere premierului desemnat să-și depună mandatul, acuzându-l că „pierde timpul” și nu prezintă un program de guvernare.
1