A fost weekend, aşa că poliţiştii locali au descins din nou în cluburile din Timişoara care sunt ţinta numeroaselor reclamaţii privind perturbarea liniştii pe timp de noapte. Agenţii Poliţiei Locale au fost însoţiţi de inspectorii Direcţiei de Sănătate Publică, care au măsurat nivelul zgomotului. Autorităţile au constatat din nou nereguli la Heaven şi Toniq. River Deck-ul este închis...
Amenzi pe bandă rulantă. Asta au dat polițiștii timișeni în acest weekend în restaurantele, barurile și discotecile din județ. Oamenii legii au demarat o acțiune punctuală în zona acestor unități.
A fost razie, joi, pe raza Secției 5 din Timișoara. Polițiștii au ieșit masiv pe străzi și au împărțit zeci de amenzi în valoare de mii de lei.
Biciclistul este o prezenţă tot mai des întâlnită în Timişoara, iar bicicleta este un mijloc de circulaţie sănătos şi recomandat pentru transportul în oraş. Totuși, dar cei care folosesc acest mijloc de transport nu trebuie să uite de reguli şi de respectul în trafic.
A plouat cu amenzi, în acest weekend, în zona Făgetului. Polițiștii au ieșit pe străzi pentru a-i amenda pe cei care comit fapte antisociale. Au aplicat amenzi de aproape 15.000 de lei și au confiscat și zeci de metri cubi de material lemnos fără acte.
Turism
Lumea modernă impresionează prin tehnologie, arhitectură și ritmul alert al vieții urbane, însă există locuri care continuă să fascineze prin poveștile lor vechi de mii de ani. Orașele antice reprezintă adevărate ferestre către trecut, oferind posibilitatea de a descoperi civilizații dispărute, monumente impresionante și tradiții care au supraviețuit secolelor.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la mai multe filme în oraș și spectacole.
Mapamond
Bilanțul dublului cutremur din Venezuela a continuat să se agraveze vineri, ajungând la 920 de morți și peste 50.000 de dispăruți. UPDATE. Peste 1.000 de morți
Eveniment
Polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Peciu Nou au depistat un bărbat, în vârstă de 61 de ani, condamnat la 1 an și 6 luni de închisoare pentru furt.
2
Ştiri din Timiș
Au început pregătirile pentru reconstrucția completă a pasajului Slavici–Polonă din Timișoara. În câteva săptămâni vor fi introduse restricții de trafic, iar circulația va fi deviată pe un drum provizoriu amenajat de constructor.
2
Ştiri sportive
Franța, Spania și Belgia au câștigat grupele după ultimele meciuri disputate vineri la Campionatul Mondial 2026, în timp ce Senegal și Capul Verde au obținut calificarea în șaisprezecimi. Uruguayul a fost eliminat, iar Iranul încă speră.
Ştiri din Timiș
Luni, Timișul va fi vizat de Cod Roșu de caniculă, până miercuri.
6