Consiliul National al Audiovizualului a facut un abonament la... amenzi companiei RCS & RDS. Ultima sanctiune vizeaza retransmisia postului RTL Klub din Ungaria fara acordul titularului - acesta a expirat de aproape un an.
Acțiune de amploare, joi dimineaţa, a agenților de la poliția rutieră din Timișoara. Zeci de șoferi au fost amendați pentru că au virat necorespunzător la stânga de pe Bulevardul Republicii către Calea Circumvalațiunii.
Poliţiştii locali au depistat încă un bărbat care a atentat la afişele de pe panourile electorale luni dimineaţa. Omul s-a ales cu două amenzi pentru că, pe lângă faptul că apucase să rupă trei afişe, consuma şi alcool pe domeniul public. Vedeţi ce explicaţie le-a dat agenţilor care l-au sancţionat.
Pietonii care traversează strada neregulamentar au fost luați în vizor de polițiști în urma unei acțiuni care a avut loc miercuri dimineața, în zona piețelor 700 și Badea Cârțan din Timișoara. Peste 80 de pietoni care au traversat neregulamentar strada, printre mașini, au fost amendați, iar aproape zece șoferi au rămas fără permis de conducere.
O altă acțiune de amploare a Poliției Rutiere s-a desfășurat, marți dimineața, pe bulevardul Take Ionescu din Timișoara. Zeci de conducători auto, indisciplinați în trafic, au fost amendați, iar patru dintre ei au rămas și fără permisul de conducere. La acțiune au participat peste 20 de agenți rutieri.
Azi în Timișoara
Vineri puteți merge la expoziții și la filme.
Mapamond
Cel puțin 30 de persoane au fost rănite, dintre care șapte grav, după ciocnirea a două tramvaie în orașul german Gelsenkirchen. Trei victime sunt în stare critică, iar autoritățile investighează cauzele accidentului.
România
Dunărea a atins joi un nou minim istoric al debitului, de 1.400 mc/s, nivel care se va menține cel puțin până pe 12 august. Potrivit Administrației Naționale „Apele Române”, situația rămâne critică, iar 141 de localități din țară se confruntă cu restricții la alimentarea cu apă.
Ştiri din Timiș
Maestrul Senju Einojo, director al școlii Nihon Buyo Senju din Japonia, artist cu o remarcabilă carieră în dansul tradițional japonez, va deschide cea de-a treia ediție „festivalului de vară” nipon la Timișoara, anunță organizatorii. Evenimentul propune ateliere de dans și cântec, de tatami și de shōji (uși de hârtie) și multe evenimente pentru publicul captivat de cultura niponă.
Capitală Culturală
Programul de concerte Orgile Cetății continuă cu una dintre cele mai emoționante creații ale repertoriului baroc: Stabat Mater de Giovanni Battista Pergolesi.
Ştiri din Timiș
Elevii și cadrele didactice din Dudeștii Noi vor beneficia de o școală reabilitată, modernizată și extinsă, în urma unei investiții de aproximativ 15,5 milioane de lei. Proiectul, finanțat din fonduri europene, cu sprijinul Consiliului Județean Timiș și al administrației locale, a fost finalizat după aproape șase ani de la semnarea primului contract de finanțare.
Ştiri din Timiș
Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara lansează cea de-a treia ediție a campaniei „Un ghiozdan pentru fiecare!”, prin care își propune să strângă ghiozdane și rechizite pentru peste 150 de copii din familii vulnerabile. Donațiile pot fi făcute începând de mâine, 7 august.