Un tânăr care se îndrepta cu maşina spre Timişoara, de la Lipova, s-a dat peste cap cu autoturismul în noaptea de miercuri spre joi. Autovehiculul a intrat în acvaplanare din cauza carosabilului acoperit cu apă, pe o porţiune de câţiva metri. Şoferul a fost transportat la spital şi a avut o mare surpriză când s-a întors la maşină. Imagini
| Video 
A venit iarna în adevăratul sens al cuvântului şi în Timiş, zăpada şi frigul s-au instalat în judeţ. Prima ninsoare puternică i-a luat pe nepregătite atât pe drumari, pentru că multe dintre şoselele din judeţ erau pline de zăpadă, necurăţate, marţi, la primele ore ale dimineţii, cât şi pe şoferi, care mulţi nu au maşinile echipate pentru iarnă. Imagini 
Un muncitor a căzut de la înălţime, vineri după-amiază, în timp ce efectua lucrări la o casă în construcţie. Accidentul s-a petrecut la ieşirea din Timişoara, pe strada Arthur Rubenstein, din zona Torontalului.
Cinema
Filmul săptămânii: „Vocea lui Hind Rajab”, inspirat dintr-un caz real, care reconstruiește ultimele ore din viața lui Hind Rajab, o fetiță palestiniană de șase ani ucisă de armata israeliană în Gaza, în timp ce încerca să fie salvată de voluntarii de la Crucea Roșie.
Ştiri din Timiș
Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Timiș a confirmat, în data de 5 februarie, un caz de Pestă Porcină Africană (PPA) la mistreți, pe raza Asociației de Vânătoare Știuca Zgribești – Fondul de Vânătoare 36 Oloșag.
Ştiri din Timiș
STPT a deschis o nouă stație în fața Parcului Botanic/Spitalul Municipal, pentru autobuzele și firobuzele care merg dinspre Mărăști spre Piața 700. Șase linii opresc aici permanent, după ce zona nu avea nicio oprire intermediară.
Utile
Aquatim extinde lucrările la rețelele de apă și canalizare în zona Piața Mocioni, iar traficul pe bd. 16 Decembrie 1989 va fi restricționat etapizat din 9 februarie, cu închideri temporare până în aprilie.
Capitală Culturală
Ministerul Culturii, András István Demeter, a aprobat încetarea, prin acordul părților, a contractului de management al baritonului Cristian Rudic la Opera Națională Română din Timișoara, la solicitarea acestuia.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara a atras cinci ofertanți la licitația de peste 8 milioane de euro pentru noul sistem de e-ticketing al transportului public, după luni de clarificări și o contestație admisă. Echipamentele trebuie livrate până în mai 2026, termen impus prin PNRR.
Eveniment
Un cetățean bulgar a fost oprit, miercuri dimineață, la Punctul de Trecere a Frontierei Stamora-Moravița, după ce polițiștii au descoperit că mașina pe care o conducea era neînmatriculată.
Mapamond
General-locotenentul rus Vladimir Alexeiev, adjunct al șefului GRU, a fost împușcat de mai multe ori de un atacator necunoscut într-o clădire rezidențială din Moscova. Acesta a fost transportat la spital, iar autoritățile ruse au deschis un dosar pentru tentativă de omor. Alexeiev este o figură importantă a serviciilor de informații militare ruse, implicată în războiul din Ucraina și sancționată de UE pentru presupuse operațiuni ale GRU.