Timișorenii sunt așteptați la sfârșitul lunii la „Piața lucrurilor libere”. Cei care doresc să participe trebuie să aducă de acasă lucruri în stare bune, încă folositoare, de care nu mai au nevoie. La „Piața lucrurilor libere” nu se vinde și nu se face schimb, așa că totul este dăruit cu drag. Față de edițiile anterioare ale evenimentului, de data aceasta, participanții pot să ofere și servicii, nu doar lucruri.
Organizatorii cunoscutului festival PLAI au, de vineri, un nou spațiu cultural unde muzica și voia bună domină de dimineața până seara. Încă de la ora 7:30 s-a dat drumul la muzică, iar Teo Milea a fost primul artist care le-a spus timișorenilor „bună dimineața”, în noul spațiu cultural din orașul de pe Bega. După prestația lui, vizitatorii s-au putut bucura de talentul altor artiști locali, iar petrecerea este departe de a se încheia.
Teo Milea, DJ Kuky sau Piel Oh You sunt doar câțiva dintre artiștii care și-au propus să aducă publicului timișorean o zi și-o noapte pline de muzică. Concret, de la ora 7:30 dimineața și până târziu în noapte, timișorenii vor putea să asculte cea mai bună muzică, iar surprizele se vor ține lanț.
Statele Unite ale Americii sunt îngrijorate de schimbările pe care parlamentarii români vor să le aducă noului Cod Penal. Ambasadorul SUA la OSCE, Daniel B. Baer, a declarat, vineri, că, atât el cât şi administraţia americană, cred că aceste schimbări „slăbesc statul de drept”.
Consulatul Italiei la Timişoara se închide de la 1 ianuarie 2014. Autorităţile italiene au hotărât să taie fondurile pentru reprezentanţele diplomatice din 20 de ţări, din cauza crizei economice. Consulatul funcţionează de 10 ani la Timişoara.
Azi în Timișoara
Joi, 23 iulie, începe Lavanda Fest în Piața Libertății. Mai puteți merge la film sau la expoziții.
Cinema
După ani întregi de speculații, universul „RoboCop” revine pe ecrane. Amazon MGM Studios a confirmat oficial că dezvoltă un nou serial inspirat din celebrul film SF lansat în 1987, producția urmând să fie disponibilă pe platforma Prime Video.
Capitală Culturală
Filarmonica Banatul Timișoara propune două zile de blues și jazz, un eveniment ce marchează 35 de ani de istorie a Galei Kamo. Programul ediției cuprinde un concert de jazz simfonic susținut de Elena Mîndru împreună cu Orchestra Filarmonicii, o întâlnire dedicată istoriei festivalului, un concert Bega Blues Band & Guests și prezența la Timișoara a Budapest Orchestra Project.
Eveniment
Un șofer de TIR în vârstă de 62 de ani și-a pierdut viața miercuri seară, după un eveniment rutier produs pe DN 6, între localitățile Topolovățu Mare și Șuștra.
1
Ştiri din Timiș
Șoferii care circulă pe bulevardul Revoluției 1989 din Timișoara trebuie să se pregătească pentru restricții de trafic începând de joi, 23 iulie.
Ştiri din Timiș
Poiana Lupului din Gărâna devine, în perioada 24–26 iulie, punctul de întâlnire al iubitorilor de folk și muzică live. Festivalul Gărâna Folk revine cu ediția a 19-a și promite trei zile de concerte, activități în natură și momente dedicate comunității, într-unul dintre cele mai spectaculoase decoruri din Munții Banatului.
Ştiri din Timiș
Interesul pentru admiterea din acest an la Universitatea de Vest din Timișoara a crescut față de anul trecut. Potrivit datelor preliminare publicate de universitate, peste 6.100 de candidați s-au înscris la programele de licență, cu aproximativ 16% mai mulți decât în sesiunea din vara lui 2025. Cea mai mare concurență s-a înregistrat la specializarea „Științe aplicate în criminalistică”, unde au fost 8,5 candidați pe un loc finanțat de la buget.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. BSG Amanet & Exchange lansează cea de-a doua ediție a campaniei dedicată clienților care efectuează operațiuni de schimb valutar în agențiile companiei și se înscriu pe site-ul bsgexchange.ro.