Fostul președinte PSD Timiș, senatorul Ilie Sârbu, susține că actuala putere nu are nicio justificare rațională pentru amânarea alegerilor locale și comasarea acestora cu cele parlamentare și consideră că partidele din opoziţie, presa şi asociaţiile civice trebuie să blocheze acest proiect.
Veştile proaste nu se mai opresc pentru cei de la FC Politehnica Timişoara. Reprezentanţii clubului bănăţean sperau să ajungă la judecata Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, acolo unde au contestat neacordarea licenţei de joc pentru sezonul următor de către Comisia de Apel a FRF, înainte de data de 10 iulie.
Nici nu a început bine că s-a şi amânat . Este vorba despre procesul în care sunt cercetaţi 69 de poliţişti de frontieră de la Moravita, dar şi contrabandişti, pentru dare, luare de mită şi trafic cu ţigări. Magistraţii de la Curtea de Apel Timişoara au decis, miercuri, să amâne procesul pentru data de 28 septembrie.
Adrian Iosif Cocoană va afla dacă va face închisoare abia săptămâna viitoare. Deşi magistraţii de la Tribunalul Dolj ar fi trebuit să ia o decizie în cazul lui joi dimineaţă, pronunţarea a fost amânată pentru şedinţa ce va avea loc luni dimineaţă.
Conducerea Primăriei Timişoara speră să demareze anul viitor un proiect în valoare de peste 17 milioane de euro pentru renovarea cartierului Cetate. Lucrările vor dura cel puţin un an şi jumătate, afirmă primarul Gheorghe Ciuhandu, însă deocamdată documentaţia este blocată la Bucureşti.
Azi în Timișoara
Luni puteți merge la expoziții și un spectacol.
Ştiri din Timiș
Președintele PNL Ilie Bolojan a venit la Timișoara cu un mesaj clar pentru liberali: partidul trebuie să se rupă de PSD și să construiască, inclusiv alături de USR, un pol de centru-dreapta. Bolojan a anunțat și că PNL va intra în opoziție față de Guvern.
Eveniment
Un copil în vârstă de 3 ani a fost rănit, duminică, după ce un monument funerar s-ar fi desprins în cimitirul de pe Calea Șagului din Timișoara.
Ştiri din Timiș
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă.
2
Ştiri din Timiș
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028.
10
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.