Marţi, la Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), va avea loc proiecția filmului expediției Slatina-Lhotse, expediție care s-a desfășurat în primăvara acestui an. Actorul principal este Horia Colibăşanu, singurul alpinist român care a urcat șase vârfuri de peste 8.000 de metri, fără oxigen suplimentar și fără ajutor din partea șerpașilor.
O adolescentă pasionată de regia de film a realizat un documentar despre o congeneră pasionată de alpinism, care a escaladat câțiva dintre cei mai înalți munți ai lumii. „Evoluții", filmul documentar rezultat din întâlnirea lor, va avea premiera la Timișoara, într-un eveniment organizat de Asociația Pentru Educație Complementară în parteneriat cu Biblioteca Centrală Universitară Timișoara.
Consilierii judeţeni au avut ocazia, la plenul ce s-a desfăşurat luni, de a cumpăra un tricou ori o carte poştală prin care să susţină călătoria alpinistului Horia Colibăşanu spre cele mai înalte piscuri.
Alpinistul timişorean Horia Colibăşanu se pregăteşte pentru a pleca într-o nouă expediţie în munţii Himalya. Expediţia, care va începe săptămâna viitoare, reprezintă o nouă premieră pentru alpinismul din România.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.
Ştiri din Timiș
Congresul USR de la Timișoara s-a încheiat cu alegerea noului Birou Național. Printre cei aleși se numără și doi membri ai USR Timiș: senatorul Sorin Șipoș și viceprimarul Ruben Lațcău, potrivit rezultatelor parțiale, anunțate în jurul orei 19.
Eveniment
Un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Timișoara, fiind bănuit că a spart o locuință și a furat mai multe echipamente audio, în valoare de 400 de euro.
Ştiri din Timiș
Dominic Fritz a deschis congresul USR de la Timișoara cu un atac la PSD și la premierul Luca Niculescu. Liderul USR a spus că partidul trebuie să fie „motorul” unei coaliții reformatoare, nu „roata de rezervă”.
10
Eveniment
Un tânăr în vârstă de 18 ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce ar fi provocat un accident rutier în localitatea Comloșu Mare, apoi ar fi fugit de la locul evenimentului. Acesta conducea fără permis și se afla la volanul unui autoturism neînmatriculat.
România
Începând cu 1 noiembrie 2026, România elimină taxa logistică de 25 de lei aplicată coletelor cu valoare sub 150 de euro expediate din afara Uniunii Europene.
Ştiri din Timiș
La Timișoara are loc congresul USR, unde partidul își alege noul Birou Politic Național. Cele trei liste aflate în cursă nu exclud colaborarea, iar Dominic Fritz spune că va lucra cu orice echipă aleasă.
5
Ştiri din Timiș
Societatea de Transport Public Timișoara anunță mai multe modificări în circulația unor linii metropolitane și a unei linii școlare, începând de luni, 2 noiembrie.