Noi controale, la sfârşitul săptămânii trecute, în Complexul Studenţesc din Timişoara. Poliţiştii locali au verificat modul în care funcţionează localurile din zonă. Patronii de la Pret-a-manger s-au ales cu o nouă amendă, cea cu numărul 19, pentru că vând în continuare alcool în campus, dar sancţiuni s-au aplicat şi în cazul altor localuri, cum ar fi Paradisul Piraţilor, firma deputatului Alin Popoviciu, şi Happy, pentru nerespectarea programului de funcţionare.
Surprize pentru democrat-liberalii din Timiş la anunţarea listei de candidaţi pentru alegerile europarlamentare. Chiar dacă deputatul Alin Popoviciu, cel care răspunde de zona de vest a ţării în cadrul PDL, anunţa recent că Timişul va primi un loc eligibil - parlamentarul vorbea cu optimism despre poziţia a opta -, candidatul organizaţiei PDL Timiş, Mihăiţă Bojin, este pe locul 13.
Dacă la Bucureşti liderul PNL Crin Antonescu e foc şi pară când vine vorba de PSD, în Timiş, liderul PNL, Nicolae Robu, stă în continuare alături de social-democraţi şi Titu Bojin, a constatat deputatul PDL Alin Popoviciu. Pedelistul îi sugerează lui Robu, „dacă e bărbat", să rupă USL şi în Timiş şi să le ceară tuturor liberalilor aflaţi în funcţii de conducere la nivelul instituţiilor deconcentrate să-şi depună demisiile. Popoviciu crede că aşa ar afla şi cine este de partea lui Tăriceanu: cei care nu vor să lase şefia!
Democrat-liberalii din Timiş speră să vadă reînfiinţată Alianţa DA. Obiectivul deputatului Alin Popoviciu pentru 2016 este să candideze pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş, iar pedelistul vorbeşte despre un candidat comun al PDL-PNL. Spune că ar avea şi şef de campanie liberal!

Horoscop

Energia Astrală a lunii Noiembrie
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 1 noiembrie 2026, în Timișoara?
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.

Ştiri din Timiș

Rezultate parțiale la votul intern al USR. Lațcău și Șipoș, aleși în Biroul Național
Congresul USR de la Timișoara s-a încheiat cu alegerea noului Birou Național. Printre cei aleși se numără și doi membri ai USR Timiș: senatorul Sorin Șipoș și viceprimarul Ruben Lațcău, potrivit rezultatelor parțiale, anunțate în jurul orei 19.

Eveniment

Tânăr de 24 de ani, reținut după ce ar fi furat echipamente audio dintr-o locuință din Timișoara
Un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Timișoara, fiind bănuit că a spart o locuință și a furat mai multe echipamente audio, în valoare de 400 de euro.

Ştiri din Timiș

Fritz, la congresul USR de la Timișoara: „Ne-au cântat prohodul de o mie de ori, iată că tot suntem aici”
Dominic Fritz a deschis congresul USR de la Timișoara cu un atac la PSD și la premierul Luca Niculescu. Liderul USR a spus că partidul trebuie să fie „motorul” unei coaliții reformatoare, nu „roata de rezervă”. 10

Eveniment

Tânăr de 18 ani, reținut după ce a provocat un accident în Comloșu Mare și a fugit
Un tânăr în vârstă de 18 ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce ar fi provocat un accident rutier în localitatea Comloșu Mare, apoi ar fi fugit de la locul evenimentului. Acesta conducea fără permis și se afla la volanul unui autoturism neînmatriculat.

România

Se elimină taxa de 25 de lei pentru coletele din afara UE de la 1 noiembrie în România
Începând cu 1 noiembrie 2026, România elimină taxa logistică de 25 de lei aplicată coletelor cu valoare sub 150 de euro expediate din afara Uniunii Europene.

Ştiri din Timiș

FOTO. Congres USR la Timișoara. Partidul lui Fritz își alege Biroul Național
La Timișoara are loc congresul USR, unde partidul își alege noul Birou Politic Național. Cele trei liste aflate în cursă nu exclud colaborarea, iar Dominic Fritz spune că va lucra cu orice echipă aleasă. 5