PNL a purtat negocieri cu gruparea din PNŢCD condusă de Ciorbea şi Ciuhandu, dar candidatura pentru funcţia de primar al Timişoarei nu a fost niciodată pe masă, susţine preşedintele PNL Timiş, Nicolae Robu.
Preşedintele PNŢCD Timiş, Gheorghe Ciuhandu, a anunţat, miercuri, că organizaţia pe care o conduce nu va încheia nicio alianţă cu alte partide pentru viitoarele alegeri locale, după ce senatorul PNL Dan Radu Ruşanu l-a acuzat că nu şi-a respectat promisiunile faţă de liberali şi că a ajuns primar graţie lor. „Noi mergem pe PNŢCD şi cu asta basta!”, a afirmat Ciuhandu.
Liderul PSD Timiş, Titu Bojin, nu exclude posibilitatea ca, la Bucureşti, să fi avut loc negocieri între conducerea USL şi aripa Ciorbea-Ciuhandu a PNŢCD, însă susţine că orice decizie care va avea impact la nivel local nu poate fi luată fără consultarea conducerii USL din Timiş.
Prim-vicepreşedintele PNŢCD Timiş, Viorel Sasca, a dezvăluit, miercuri, că liderul filialei Timiş şi preşedintele Comitetului Naţional de Conducere al PNŢCD, Gheorghe Ciuhandu, a început negocierile cu liderii USL pentru formarea unei alianţe electorale în vederea participării la viitoarele alegeri locale şi parlamentare.
Prescrierea de medicamente va fi doar o mică parte a treburilor de zi cu zi. Medicii de familie din Timiş au fost invitaţi să ia parte la Alianţa Bolilor Cronice din România, iar ceea ce se pregăteşte vizează şi domenii precum agricultură, impozitare, sport şi activităţi recreative, planificare urbană, educaţie şi politici alimentare.
Eveniment
Un elev de 14 ani a ajuns la spital după ce a fost implicat într-un incident petrecut joi, în jurul orei 12:00, într-o școală din Jimbolia.
Ştiri din Timiș
Administrarea vitaminei D ridică frecvent întrebări legate de momentul potrivit și absorbție. Mai jos găsești răspunsul pe scurt, urmat de explicațiile esențiale pentru o administrare corectă.
Ştiri din Timiș
Echipa de robotică CyberMoon, din cadrul Colegiului Național „C.D. Loga” Timișoara, s-a calificat la Chicago Robotics Invitational 2026, una dintre cele mai competitive competiții internaționale de robotică. Evenimentul va avea loc în perioada 24-26 iulie, în Chicago, Illinois, SUA. Pentru a putea participa, echipa face apel la sprijinul comunității pentru a acoperi costurile de peste 70.000 de euro.
Capitală Culturală
Cu ocazia Ziua Mondială a Apei, Administrația Bazinală de Apă Banat invită publicul la vernisajul expoziției de pictură „APA – Interferențe culturale”, un eveniment care aduce în prim-plan relația profundă dintre om și apă.
Ştiri din Timiș
Adopția rămâne una dintre cele mai importante măsuri de protecție pentru copiii lipsiți de îngrijirea părinților biologici, oferindu-le șansa la o viață stabilă și la o dezvoltare armonioasă într-un mediu familial sigur. Însă, dincolo de cadrul legal, procesul implică o muncă complexă, în care rolul asistentului social este decisiv.
Ştiri din Timiș
Între 20 și 22 martie, Iulius Town Timișoara devine locul de întâlnire al pasionaților de construcții creative, găzduind expoziția Brickenburg In My Town - Zilele Fanilor LEGO®.
Ştiri din Timiș
Garda de Mediu Timiș a intervenit după contaminarea bălții din Parcul Pădurice și a impus măsuri imediate firmei responsabile: îndepărtarea vopselei, golirea și ecologizarea bazinului. Autoritățile spun că intervenția a fost finalizată, iar situația este acum sub control.
Utile
Începând cu 19 martie, autovehiculele de peste 7,5 tone nu pot circula pe DJ 691 între Nodul de descărcare A1 și Lipova, din cauza lucrărilor de modernizare a drumului. Șoferii sunt rugați să respecte semnalele polițiștilor și indicatoarele rutiere.