Consiliul Județean mai face încă un pas înainte pentru a transforma zona de est a Timișului. Vicepreședintele Alexandru Iovescu a anunțat, sâmbătă, că în Fârdea și Gladna Română vor fi construite două spații dedicate turiștilor și pasionaților de aventură. Localitățile se află în preajma Lacului Surduc, unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din județul Timiș.
De la ruină la clădire cu lift panoramic. Aceasta este etapa pe care o parcurge sediul Bibliotecii Județene Timiș din Piața Libertății. Alexandru Iovescu, vicepreședintele Consiliului Județean Timiș, instituție care administrează imobilul, a mers pe șantier să vadă cum decurg lucrările de modernizare efectuate de angajații firmei Constructim.
Lugoj
Primăria Municipiului Lugoj lansează un apel ferm către cetățeni pentru menținerea unui dialog civilizat în spațiul public online. Reprezentanții instituției subliniază că înțeleg existența unor nemulțumiri, critici sau frustrări și că acestea sunt binevenite, atâta timp cât sunt exprimate cu respect.
Eveniment
O anexă gospodărească folosită ca afumătoare a fost cuprinsă de flăcări în comuna Mașloc. Intervenția rapidă a pompierilor a prevenit extinderea incendiului, fără a produce victime.
Eveniment
Un incendiu a izbucnit vineri dimineață într-o locuință din Șemlacu Mare, unde flăcările au cuprins o încăpere de aproximativ 20 de metri pătrați, fără a provoca victime.
Ştiri din Timiș
Magda Budacă este avocat și practician în insolvență, domenii în care are o experiență de peste 15 ani. Ca avocat, o recomandă expertiza în drept fiscal și comercial, iar ca practician în insolvență, în primul rând, expertiza pe reorganizările judiciare. A început în 2008, cu o fabrică de încălțăminte, pe care a reușit să o redreseze și reintegreze în piață.
Agenda
Sărbătorile de iarnă bat la ușă, iar Almanahul Agenda 2026 este deja disponibil în rețeaua tutungeriilor Tabac Xpress. Publicația aduce împreună articole de lifestyle, cultură și dezvoltare personală, prezentate într-un format modern și ușor de parcurs.
Horoscop
Un moment al adevărurilor rostite, al revelațiilor mentale și al clarității care vine odată cu cuvântul.
Utile
Vineri, 5 decembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Vineri puteți merge la mai multe spectacole, filme și petreceri.