Liberalii delegaţi la Congresul ordinar al PNL au început, la ora transmiterii acestei ştiri, procedura de vot a noii conduceri, având de ales între Crin Antonescu şi lista acestuia şi Ludovic Orban cu echipa sa.
A pierdut Timişoara din cauză că primarul Gheorghe Ciuhandu a pariat pe Mircea Geoană? Dacă Traian Băsescu va fi următorul preşedinte al României, va susţine financiar viitorul Guvern proiectele Timişoarei? Liderii democrat-liberali susţin că vor veni bani, iar proiectele începute vor continua, în timp ce liderii PSD şi însuşi primarul Ciuhandu se arată sceptici.
Deasupra de balconul Operei din Timişoara, care reprezintă un simbol al Revoluţiei, a apărut un mash electoral imens cu primarul Gheorghe Ciuhandu, alături de candidatul PSD, Mircea Geoană, şi liderul PNL, Crin Antonescu. Reprezentanţii PDL spun că materialul a fost amplasat ilegal de PSD şi că vor depune plângere la BEJ Timiş.
Două reprezentante ale PDL au fost agresate vineri seara într-o scară de bloc din Timişoara. Tinerele spun că făceau campanie din uşă în uşă, împărţeau umbrele, iar dintr-un apartament dintr-un bloc din Calea Aradului a ieşit un bărbat care le-a luat la bătaie.
Săptămâna viitoare, de 1 Decembrie, Ziua Naţională a României, Crin Antonescu, Mircea Geoană şi Klaus Johannis se vor afla la Timişoara, unde vor semna cu primarul Gheorghe Ciuhandu „Parteneriatul pentru Timişoara”, un document care garantează practic susţinerea PNŢCD Timiş pentru candidatul PSD în turul doi al alegerilor prezidenţiale.
Azi în Timișoara
Miercuri, 11 februarie, puteți participa la un artist talk, să mergeți la film, la teatru sau să vizitați expoziții diverse în oraș.
Mapamond
Parlamentul European a votat un pachet de legi care înăsprește politicile de migrație, permițând deportarea migranților în țări din afara UE și restricționarea accesului la azil pentru persoane din state considerate „sigure”. Măsurile, susținute de PPE și de extrema dreaptă, includ o listă de țări precum Georgia, Turcia, India, Maroc sau Tunisia. Votul marchează o premieră politică, prin colaborarea dintre centru-dreapta și extrema dreaptă pe tema migrației.
Capitală Culturală
Următorul concert la Filarmonica Banatul Timișoara, sub bagheta dirijorului Levente Török, propune un program captivant, cu muzică de Manuel de Falla, Serghei Prokofiev și Ludwig van Beethoven. Solist va fi pianistul Daniel Ciobanu, laureat al Concursului Internațional Arthur Rubinstein.
Mapamond
Parlamentul Norvegiei a decis înființarea unei comisii de anchetă independente pentru a investiga legăturile dintre Jeffrey Epstein și mai multe personalități norvegiene, după publicarea unor documente în SUA. Ancheta vizează inclusiv contacte ale prințesei moștenitoare Mette-Marit și presupuse fapte de corupție implicând foști oficiali de rang înalt. Mandatul și componența comisiei urmează să fie stabilite.
România
ANPC le recomandă consumatorilor să fie atenți la cumpărăturile făcute pentru Valentine’s Day și Dragobete, verificând calitatea și etichetarea produselor precum ciocolata, florile, bijuteriile, cosmeticele și voucherele cadou. Autoritatea sfătuiește achiziționarea produselor doar din surse autorizate, verificarea prețurilor și a condițiilor de utilizare, precum și prudență în folosirea cardurilor de cumpărături, pentru a evita costuri suplimentare sau fraude.
România
România se află în pragul unor sancțiuni record din partea UE, avertizează FACIAS, care a făcut topul ministerelor responsabile de netranspunerea celor 25 de directive europene în legislația națională. Printre directivele neimplementate se numără unele privind eficiența energetică, dar și o directivă care îi privește direct pe românii împovărați de credite și pe care statul român o tot amână, în beneficiul băncilor.
1
Mapamond
Comisia Europeană a adoptat un plan de acțiune împotriva hărțuirii cibernetice, destinat protejării sănătății mintale a copiilor și adolescenților în mediul online din UE. Inițiativa prevede lansarea unei aplicații europene pentru raportarea ușoară a cazurilor de hărțuire, coordonarea măsurilor naționale și promovarea unor practici digitale mai sigure, cu accent pe prevenție și sprijin pentru școli.
Ştiri din Timiș
Direcția Județeană de Mediu Timiș (DJM Timiș) anunță implementarea unei noi facilități de plată, menite să simplifice accesul cetățenilor și al agenților economici la serviciile instituției.
2