Dorel Bogluţ este oficial noul preşedinte al Organizaţiei Municipale PC Timişoara. Conservatorii şi-au ales miercuri noua conducere pentru următorii patru ani. Obiectivul acestora este obţinerea unui procent de 10% la viitoarele alegeri locale.
Peste 500 de democrat-liberali din Timişoara s-au adunat în şedinţă la Centrul Regional de Afaceri, aceştia urmând să desemneze prin vot conducerea pentru următorii patru ani a organizaţiei PDL Timişoara.
Preşedintele PSD Timişoara, Sorin Grindeanu, a decis marţi seara, cu două zile înainte de alegerile care vor desemna noua conducere a PSD Timiş, că nu va mai candida la funcţia de preşedinte al acestei filiale.
Democrat liberalii din Timişoara îşi vor alege, miercuri, noua conducere pentru următorii patru ani, în cadrul unei şedinţe a Consiliului de Coordonare Local al PDL.
Tinerii democrat-liberali din Timişoara şi-au ales, sâmbătă, un nou preşedinte, în cadrul unei reuniuni care a durat mai bine de cinci ore şi nu a fost lipsită de dezbateri aprige. Doi candidaţi s-au luptat pentru a ocupa în următorii patru ani funcţia de preşedinte al Organizaţei de Tineret PDL Timişoara, învingător ieşind Alin Sârbu, preşedintele colegiului electoral 4 de tineret din Timişoara.
Azi în Timișoara
Vineri, 8 mai, pasionații de kendama pot participa la un concurs sau să urmărească un show alături de invitați speciali. Mai puteți merge la spectacole diverse sau la expoziții.
Eveniment
Un bărbat de 35 de ani a fost reținut după ce a dat foc vegetației uscate de lângă o parcare de pe Calea Bogdăneștilor din Timișoara, iar flăcările s-au extins rapid, distrugând patru mașini.
Capitală Culturală
European Music Council și Asociația Scena Muzicală aduc la Timișoara cea de-a 14-a ediție a European Forum on Music, conferința anuală dedicată muzicienilor și profesioniștilor din domeniu. Timp de patru zile, muzica va fi explorată ca instrument de vindecare, prevenție și conectare - de la practici muzicale clinice la inițiative comunitare care combat izolarea și încurajează participarea activă, inclusiv în spitale, penitenciare sau alte spații unde accesul la muzică este adesea limitat, susțin organizatorii.
Eveniment
O firmă de curierat din Timiș este în centrul unei anchete de evaziune fiscală, după ce polițiștii au efectuat 19 percheziții în două județe. Prejudiciul calculat de anchetatori depășește 918.000 de lei.
Capitală Culturală
Compania de arte performative adepth infusion anunță premiera la Timișoara a producției „Nietzsche says it’s way past your bedtime”, un spectacol multimedia care „explorează traiectoria filosofică a nihilismului - de la criza existențială a secolului al XIX-lea până la condiția tehnologică actuală, într-o lume care și-a pierdut sensul și a învățat să funcționeze fără el”, susțin realizatorii.
Mapamond
Organizația Mondială a Sănătății a confirmat cinci cazuri de hantavirus și trei decese la bordul navei de croazieră MV Hondius. Nava, aflată în drum spre Insulele Canare, transportă aproximativ 150 de pasageri din 23 de țări. OMS spune că riscul unei epidemii este redus, iar autoritățile monitorizează atent situația.
3
Utile
Comisia de circulație din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara a avizat, la solicitarea companiei Porr Construct, închiderea traficului rutier pe strada Zăvoi, în Piața Petru Rareș și parțial pe strada Costache Negruzzi, în perioada 8 mai – 1 august 2026.
1
Ştiri din Timiș
fârșitul acesta de săptămână aduce competiția Kendama România – Pro Tour, la care vor participa Goia, E.T., Cojo și Miguel, dar și Cupa Timișoarei la Culturism și Fitness. Cei mai mici sunt așteptați la expoziția „Lumea Dinozaurilor și Plantelor Carnivore”, dar și la Teatru interactiv. Iar la Tucano Caffe ești invitat „La cafea cu Blănosul”.