E oficial! Valentin Moldovan candidează la alegerile europarlamentare. El va fi candidatul PNŢCD din partea judeţului Timiş pentru aceste alegeri, chiar dacă nu se va afla în primele două poziţii.
Alegerile pentru şefia Federaţiei Române de Fotbal (FRF) au loc, miercuri, iar în cursă au rămas cinci candidaţi, după ce, marţi, favoritul alegerilor, Gică Popescu, a fost condamnat la 3 ani şi o lună de închisoare în dosarul Transferurilor.
Preşedintele destituit al Ucrainei, Viktor Ianukovici, se află în Rusia. O demonstrează faptul că, vineri, acesta a susţinut aici o conferinţă de presă. Ianukovici a declarat că a fost forţat să plece din ţara sa sub ameninţări şi că vrea organizarea alegerilor prezidenţiale la finalul acestui an.
Cu dispute înaite de organizare, Adunarea Generală a Membrilor Camerei de Comerţ Timiş nu a adus prea mari modificări în structura de conducere a instituţiei. Postul cel mai important a fost (re) adjudecat de Georgică Cornu, cel care s-a aflat în fruntea Camerei în ultimii ani.
Ministrul delegat pentru IMM, Mediul de Afaceri şi Turism a declarat, marţi, că va elibera postul deţinut din luna martie. Asta pentru că, din primăvară va începe campania electorală pentru alegerile europarlamentare, cursă la care Grapini vrea să participe.
Ştiri din Timiș
LEGO®, cel mai mare producător de jucării din lume, deschide vineri, 6 noiembrie 2026, un Magazin Certificat în Iulius Town. Noua locație le va oferi copiilor, adulților și colecționarilor o experiență modernă, în care joaca, inspirația și descoperirea se întâlnesc. Cu ocazia inaugurării, timișorenii vor beneficia și de oferte speciale.
Eveniment
Un tânăr de 19 ani a provocat un accident rutier la Timișoara, după ce ar fi pierdut controlul volanului și a intrat în coliziune cu o mașină care circula regulamentar din sens opus. O tânără de 19 ani, pasageră în autoturismul acestuia, a fost rănită. Poliția a deschis un dosar penal.
Mapamond
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a decorat-o pe Melania Trump cu Ordinul Cneaghinei Olga, clasa I, pentru implicarea sa în medierea armistițiului umanitar de șase zile dintre Rusia și Ucraina, care a permis evacuarea civililor din localitatea Oleșki, regiunea Herson. Distincția a fost acordată și consilierului său, Marc Beckman.
Ştiri din Timiș
Muzeul Național al Banatului pregătește o nouă expoziție dedicată obiectelor care au intrat în colecțiile instituției în ultimii doi ani. Vernisajul celei de-a X-a ediții „Patrimonium 2024–2025” va avea loc joi, 12 noiembrie, de la ora 18, în mansarda B2 a Bastionului Maria Theresia din Timișoara.
Ştiri din Timiș
Lucrările pentru amenajarea celor două sensuri giratorii de pe drumul județean DJ 592, în Albina, respectiv Sacoșu Turcesc, și care leagă Timișoara de Buziaș, nu au fost finalizate în termenul inițial de șase luni. Proiectul a trecut prin modificări în etapa de proiectare, iar reprezentanții CJ Timiș estimează că circulația ar putea fi reluată în condiții normale în jurul datei de 1 decembrie.
2
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara propune menținerea, în 2027, a impozitelor pentru locuințe și mașini la nivelul actual, fără indexarea cu rata inflației. Municipalitatea vrea și eliminarea ultimei cote adiționale pentru clădirile nerezidențiale.
1
Mapamond
Comisia Europeană urmărește îndeaproape noile reguli adoptate de guvernul italian, care limitează la 30% ponderea elevilor de origine străină cu dificultăți serioase în învățarea limbii italiene într-o clasă. Vicepreședinta executivă a Comisiei Europene, Roxana Mînzatu, a atras atenția că legislația Uniunii Europene interzice discriminarea pe criterii de naționalitate, relatează Agerpres.
Mapamond
Democrații au obținut o victorie majoră la alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, preluând controlul atât asupra Camerei Reprezentanților, cât și asupra Senatului. Rezultatul este o lovitură dură pentru Donald Trump, care va avea de înfruntat un Congres dominat de opoziție în ultimii doi ani ai mandatului său.
3