Plecat imediat după alegerile europarlamentare într-o vizită de lucru în Vietnam şi Singapore, Nicolae Robu transmite pe Facebook că nu a lăsat politica acasă. Într-un mesaj postat pe contul său miercuri dimineaţa, preşedintele PNL Timiş explică de ce alinţa PSD-UNPR-PC nu a câştigat alegerile în Timişoara.
Procentele obţinute de partidele şi candidaţii participanţi la alegerile europarlamentare în Timişoara au fost surprinzătoare, diferite de cele de pe judeţ. PNL s-a clasat imediat după PSD, iar Mircea Diaconu a terminat cursa electorală pe trei.
Potrivit datelor oficiale furnizate de Comisia electorală din Ucraina, omul de afaceri Petro Poroşenko este noul preşedinte al Ucrainei, el obţinând 54% din voturile alegătorilor.
Biroul Electoral Central a centralizat aproape toate rezultatele alegerilor europarlamentare. După numărarea voturilor din 99,99% din secţiile din România, alianţa PSD-UNPR-PC obţine 37,6% din sufragii.
În lumina demisiilor anunţate ale preşedintelui PNL, Crin Antonescu, şi a prim-vicepreşedintelui Klaus Iohannis, liderul liberalilor timişeni susţine că poate să îşi dea demisia din funcţia de vicepreşedinte al partidului la nivel naţional. În schimb, chiar dacă liberalii au obţinut un scor mic în Timişoara şi Timiş atât la alegerile europarlamentare, cât şi la cele parţiale din Colegiul 3 Deputaţi, Robu nu vede vreun motiv pentru care ar trebui să părăsească funcţia de preşedinte PNL Timiş.
Eveniment
UPDATE. Adolescent din Timișoara, dat dispărut. Poliția cere sprijinul populației pentru găsirea lui
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Timiș desfășoară verificări pentru depistarea unui minor în vârstă de 15 ani, care a dispărut din Timișoara. UPDATE. Băiatul a fost găsit
2
Mapamond
Iranul a anunțat închiderea Strâmtorii Hormuz și a avertizat navele să evite zona, invocând încălcări ale acordurilor de către Israel și SUA. Washingtonul respinge afirmațiile și susține că traficul prin strâmtoare se desfășoară normal.
1
Mapamond
Două cutremure moderate au avut loc sâmbătă în sud-estul Cretei, la câteva minute distanță, fără victime sau pagube raportate. Seismele au fost resimțite în mai multe zone ale insulei.
România
Într-un mesaj publicat sâmbătă, primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunțat că renunță la candidatura pentru funcția de prim-vicepreședinte al PNL, invocând dosarul penal deschis de DNA și dorința de a nu afecta imaginea partidului.
Eveniment
Un șofer în vârstă de 64 de ani s-a ales cu dosar penal pentru dare de mită după ce a încercat să ofere 300 de euro unui polițist rutier pentru a evita sancționarea unei abateri comise în trafic.
3