Probleme la nivelul Timişului, în coaliţia
PD-L - PSD. Deputatul democrat-liberal Valeriu
Tabără a cerut, joi, demisia social-democratului
Nicuşor Ţâţu de la şefia
Direcţiei Silvice Timiş. Este vorba de un
director proaspăt (re)instalat în funcţie.
Victorie importantă a democrat-liberalilor în
Timiş! PD-L a reuşit să câştige
Primăria Făget, după aproape 20 de ani
în care aceasta a fost condusă de stânga.
Pedelistul Marcel Avram este noul edil-şef al
făgeţenilor. PSD a pierdut primăria la o
diferenţă de doar 97 de voturi.
Făgeţenii sunt mai harnici în turul doi.
Conform datelor Biroului Electoral de Circumscripţie,
până la ora 14 numărul celor care au dat cu
ştampila în buletinele de vot pentru turul al
doilea al alegerilor pentru primarul localităţii
a fost mai mare decât cel al votanţilor de la
primul tur.
Reprezentanţii UDMR Timiş se pregătesc
pentru alegerile europarlamentare din iunie, la care
Uniunea va participa alături de Consiliul
Naţional Maghiar de Transilvania (CNMT). Cap de
listă va fi episcopul Laszlo Tokes, preşedintele
CNMT şi totodată membru al UDMR Timiş.
Coaliţia guvernamentală nu funcţionează
şi la Făget. Mai mult, aici, candidaţii
celor două partide care conduc ţara se vor
înfrunta în turul doi al alegerilor pentru
funcţia de primar.
Azi în Timișoara
Joi, 12 februarie, puteți merge la teatru, la film sau la karaoke. Mai sunt și expoziții în oraș.
Mapamond
Actorul american James Van Der Beek, cunoscut pentru rolul din „Dawson’s Creek”, a murit la 48 de ani, după o luptă cu cancerul colorectal. Diagnosticat în 2023 și aflat în stadiul 3 al bolii, actorul a vorbit public despre importanța screeningului pentru depistarea precoce. Van Der Beek era tatăl a șase copii și a devenit celebru la finalul anilor ’90, jucând și în filmul „Varsity Blues”.
Capitală Culturală
Secția de păpuși a Teatrului Maghiar de Stat Csiky Gergely din Timișoara, coordonată de actorul Szőke Kavinszki András, a pregătit o nouă premieră pentru copii: „Petru cel Isteț”, un spectacol despre „ingeniozitate, umor și puterea de a înfrunta nedreptatea”, inspirat de o poveste secuiască.
Mapamond
Un bărbat a deschis focul miercuri într-o școală din Hat Yai, sudul Thailandei, rănind o femeie și o fată de 14 ani, care au fost operate. Un alt copil s-a rănit la gleznă după ce a căzut. Poliția a intervenit, a tras asupra suspectului și l-a arestat, anunțând că toate persoanele din școală sunt în siguranță.
Ştiri sportive
Han Dasom și Lee Eui-jin au fost descalificate de la Jocurile Olimpice de iarnă 2026 după ce pe schiurile lor a fost depistată ceară fluorurată, substanță interzisă de FIS din sezonul 2023-2024. Excluderea a avut loc în calificările probei de sprint la schi fond. Asociația Coreeană de Schi a negat utilizarea intenționată a unei substanțe interzise și a anunțat că va investiga cazul.
Eveniment
Bărbatul care și-a ucis, anul trecut, concubina însărcinată în Lipănești a fost condamnat la închisoare pe viață și obligat să plătească 620.000 de euro daune morale. Sentința nu este definitivă, iar Poliția a precizat că victima nu ceruse ordin de protecție.
Mapamond
Un elev a deschis focul într-o școală tehnică din Anapa, Rusia, miercuri, ucigând un paznic și rănind două persoane. Atacatorul, reținut de poliție, a tras cu o armă neidentificată în holul școlii. Autoritățile au anunțat că atacurile armate în școli, odinioară rare, au devenit tot mai frecvente în Rusia, în ciuda legilor restrictive și a măsurilor de prevenire a violenței.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Zona Piața Mocioni, cu o mare încărcătură simbolică pentru Timișoara, folosită aproape exclusiv ca spațiu de tranzit, va beneficia de un amplu proces de regenerare urbană. Transformarea unei suprafețe de peste 26.000 de metri pătrați din cartierul istoric Iosefin va aduce spații publice pentru relaxare, plimbare și întâlniri ale comunității, precum și o organizare a zonei care acordă prioritate pietonilor, bicicliștilor și transportului public.