În ziua alegerilor prezidențiale, vă ținem la curent cu incidentele care au loc în țară. Ziua a debutat cu un dosar penal pentru un președinte al unei secții de votare din județul Gorj, care a pierdut ştampila de control a secţiei pe care o conduce.
Câteva mii de persoane venite din cinci judeţe au umplut, vineri seara, platoul din Parcul Rozelor, pentru a asista la mitingul electoral al candidatului ACL la Preşedinţia României, Klaus Iohannis. Cu aparatul de partid al ACL în spate, Iohannis le-a vorbit celor prezenţi despre dispariţia baronilor locali şi despre nevoia ca România să aibă un şef de stat liber, nu un om „al structurilor”. Iohannis a lansat o singură promisiune concretă: pe 16 decembrie, în calitate de Preşedinte, va veni la Timişoara pentru a marca 25 de ani de la Revoluţia din 1989.
Dan Diaconescu crede cu tărie în şansele sale de a deveni preşedinte al României. S-a convins de asta după ce a discutat cu una dintre cele mai cunoscute clarvăzătoare din Italia şi după ce adversarii săi au început să aibă diverse probleme. S-a gândit şi cu cine ar putea să lucreze ca prim-ministru: ar vrea alături un premier ca Prinţul Charles, Tony Blair sau Condolezza Rice, a mărturisit „Domnu Dan”, vineri, la Timişoara. Totul este să ajungă în turul doi...
Biroul Electoral Judeţean şi celelalte organisme care se ocupă de organizarea şi desfăşurarea alegerilor prezidenţiale au fost mutate la Prefectura Timiş. Decizia aparţine prefectului Eugen Dogariu, acesta motivând că, astfel, vor fi reduse cheltuielile de organizare şi birocraţia.
Social-democraţii au ca target la alegerile prezidenţiale câştigarea ambelor tururi de scrutin în judeţul Timiş. Preşedintele PSD Timişoara, Sorin Grindeanu - care în campania de la alegerile europarlamentare şi alegerile parţiale pentru Colegiul 3 Timişoara dădea ca sigură victoria PSD în Timişoara – susţine că acelaşi lucru se va întâmpla şi acum.
Ştiri din Timiș
Sorin Ionescu, numit ministru delegat al Învățământului Preuniversitar, renunță la mandatul de consilier local la Timișoara. Deși este membru PSD, locul său va reveni PNL, Ovidiu-Cristian Găină fiind următorul pe lista alianței PSD-PNL din 2024.
Ştiri din Timiș
Timișoara găzduiește, în perioada 6-8 noiembrie, cea de-a 33-a ediție a EZOTERIC FEST, un eveniment dedicat terapiilor alternative și complementare, echilibrului interior și armoniei dintre minte, trup și suflet.
Ştiri din Timiș
LEGO®, cel mai mare producător de jucării din lume, deschide vineri, 6 noiembrie 2026, un Magazin Certificat în Iulius Town. Noua locație le va oferi copiilor, adulților și colecționarilor o experiență modernă, în care joaca, inspirația și descoperirea se întâlnesc. Cu ocazia inaugurării, timișorenii vor beneficia și de oferte speciale.
Eveniment
Un tânăr de 19 ani a provocat un accident rutier la Timișoara, după ce ar fi pierdut controlul volanului și a intrat în coliziune cu o mașină care circula regulamentar din sens opus. O tânără de 19 ani, pasageră în autoturismul acestuia, a fost rănită. Poliția a deschis un dosar penal.
Mapamond
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a decorat-o pe Melania Trump cu Ordinul Cneaghinei Olga, clasa I, pentru implicarea sa în medierea armistițiului umanitar de șase zile dintre Rusia și Ucraina, care a permis evacuarea civililor din localitatea Oleșki, regiunea Herson. Distincția a fost acordată și consilierului său, Marc Beckman.
1
Ştiri din Timiș
Muzeul Național al Banatului pregătește o nouă expoziție dedicată obiectelor care au intrat în colecțiile instituției în ultimii doi ani. Vernisajul celei de-a X-a ediții „Patrimonium 2024–2025” va avea loc joi, 12 noiembrie, de la ora 18, în mansarda B2 a Bastionului Maria Theresia din Timișoara.
Ştiri din Timiș
Lucrările pentru amenajarea celor două sensuri giratorii de pe drumul județean DJ 592, în Albina, respectiv Sacoșu Turcesc, și care leagă Timișoara de Buziaș, nu au fost finalizate în termenul inițial de șase luni. Proiectul a trecut prin modificări în etapa de proiectare, iar reprezentanții CJ Timiș estimează că circulația ar putea fi reluată în condiții normale în jurul datei de 1 decembrie.
2
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara propune menținerea, în 2027, a impozitelor pentru locuințe și mașini la nivelul actual, fără indexarea cu rata inflației. Municipalitatea vrea și eliminarea ultimei cote adiționale pentru clădirile nerezidențiale.
1