Formaţiunea de extremă-stânga Syriza s-a clasat pe primul loc în urma alegerilor parlamentare, care au avut loc duminică în Grecia. Potrivit rezultatelor oficiale transmise după numărarea a 40% din buletinele de vot, partidul Syriza are un scor de 35,73%, fiind urmat de partidul conservator Noua Democraţie.
După numărarea a 87,7% din voturi, în cadrul alegerilor parlamentare, care au avut loc duminică, în Republica Moldova, Partidul Socialiştilor din Republica Moldova se menține pe primul loc cu 21,16% din voturi, urmat de PLDM cu 19,23% și PCRM cu 18,87% din voturi. În continuare, PDM a obținut 15,76% din voturi şi Partidul Liberal 9,3%.
Peste trei milioane de basarabeni sunt așteptați, duminică, la urne pentru a-i alege pe cei 101 deputați, într-un scrutin ce va decide soarta Republicii Moldova: dacă țara va continua pe calea europeană sau se va apropia de Rusia.
Candidaţii USL au câştigat toate colegiile parlamentare din Timişoara cu procente de peste 51 la sută plus unu.
Vedeţi în continuare rezultatele finale înregistrate la Biroul Electoral judeţean Timiş.
Biroul Electoral Central a anunţat primele rezultate parţiale, după numărarea a 81,49 procente din voturile exprimate. Astfel, la nivel naţional USL a obţinut 58,63 procente din voturi la Camera Deputaţilor, respectiv 60,03 procente din voturi la Senat.
Azi în Timișoara
Luni puteți merge la expoziții și un spectacol.
Ştiri din Timiș
Președintele PNL Ilie Bolojan a venit la Timișoara cu un mesaj clar pentru liberali: partidul trebuie să se rupă de PSD și să construiască, inclusiv alături de USR, un pol de centru-dreapta. Bolojan a anunțat și că PNL va intra în opoziție față de Guvern.
Eveniment
Un copil în vârstă de 3 ani a fost rănit, duminică, după ce un monument funerar s-ar fi desprins în cimitirul de pe Calea Șagului din Timișoara.
Ştiri din Timiș
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă.
2
Ştiri din Timiș
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028.
10
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.