Candidatul aflat pe primul loc pe listele PNL la alegerile europarlamentare, Rareș Bogdan, a declarat, vineri, la Lugoj, că România este în pericol să se întoarcă în era lui Adrian Năstase, după „cazul școală” al Laurei Codruța Kovesi, care a fost plasată sub control judiciar. Cu câțiva ani în urmă, într-un editorial, fostul prezentator de la „Jocuri de putere” susținea că Adrian Năstase a fost „cel mai bun premier pe care l-a avut istoria recentă a României”.
PSD ia în calcul să facă o remaniere înainte de europarlamentare, susțin surse social-democrate. Vizați ar fi miniștrii care candidează la alegerile din 26 mai, Rovana Plumb și Natalia Intotero, însă miza cea mare este schimbarea din funcție a ministrului Justiției, Tudorel Toader. Informația apare în contextul în care social-democrații sunt extrem de nemulțumiți de ministrul Justiției și pun presiune pe acesta să dea Ordonanțele de Urgență privind Codurile penale, completurile de cinci și protocoalele.
La Timișoara, Rovana Plumb, ministrul Fondurilor Europene, a declarat că își dorește ca românii să voteze europarlamentari care să aducă mai multe fonduri europene în țară. Rovana Plumb va fi, cel mai probabil, prima pe lista de candidați PSD la alegerile europarlamentare din luna mai.
Liderul PLUS, Dacian Cioloș, a declarat, joi, la Timișoara, că din punctul lui de vedere decizia Biroului Electoral Central prin care Alianța USR+PLUS nu a fost înscrisă pe listele electorale pentru alegerile europarlamentare este „injustă” și „dusă la extrem”, chiar dacă Legea partidelor, în ansamblul ei, a fost respectată. Fostul premier a precizat că în cazul unui verdict nefavorabil al Înaltei Curți, cele două partide nu exclud nicio variantă pentru a putea participa la aceste alegeri, inclusiv să strângă din nou semnăturile necesare.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 2 noiembrie 2026, în Timișoara?
Luni puteți merge la expoziții și un spectacol.

Ştiri din Timiș

Bolojan, la explicații cu liberalii timișeni: „Cei care doresc ca PNL să fie o clonă a PSD n-au decât să plece”
Președintele PNL Ilie Bolojan a venit la Timișoara cu un mesaj clar pentru liberali: partidul trebuie să se rupă de PSD și să construiască, inclusiv alături de USR, un pol de centru-dreapta. Bolojan a anunțat și că PNL va intra în opoziție față de Guvern.

Eveniment

Copil de 3 ani, rănit după ce un monument funerar s-ar fi desprins într-un cimitir din Timișoara
Un copil în vârstă de 3 ani a fost rănit, duminică, după ce un monument funerar s-ar fi desprins în cimitirul de pe Calea Șagului din Timișoara.

Ştiri din Timiș

Se mai fac alegeri parțiale pentru Primăria Timișoara? USR vrea, dar „PSD este extrem de creativ atunci când e vorba de scuze”
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă. 2

Ştiri din Timiș

FOTO. USR și-a prezentat noul Birou Național. „Vom fi câinele de pază al cetățenilor”
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028. 10

Eveniment

Un bărbat de 71 de ani a ajuns la spital după ce un șofer l-a lovit cu spatele pe Calea Aradului din Timișoara. Traversa ilegal
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.

Eveniment

Bărbat de 50 de ani, reținut după ce a fost prins băut la volan, în Variaș
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.

România

Pensiile ar putea crește cu 7,3% în 2027. Ajutoare de până la 500 de lei în decembrie
Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat că pensiile urmează să fie majorate în 2027, conform formulei prevăzute de lege. 3