Cântăreaţa Whitney Houston ar mai avea doar cinci ani de trăit, din cauza unor grave probleme de sănătate, spun specialiştii în sănătate contactaţi de cotidianul american The National Enquirer, citat de presa internaţională.
O femeie trecută de 60 de ani a fost adusă la Spitalul de Urgenţă Sfântul Ioan din Iaşi cu o concentraţie alcoolică de peste 7,55 la mie.
Protagonistul unei „cascadorii” a scăpat nevătămat după ce a provocat un accident la volanul unui autoturism Mercedes, în cartierul Fratelia din Timişoara. Şoferul a lovit o bordură, iar maşina a zburat ca de pe trambulină până în curtea unei case.
Poliţia a retras permisul de conducere al lui Andrei Gheorghe, în urma accidentului uşor în care a fost implicat marţi seară. Potrivit lui Christian Ciocan, purtător de cuvânt al Poliţiei Capitalei, poliţiştii i-au retras lui Gheorghe permisul de conducere, în schimbul acestuia el primind o dovadă fără termen de valabilitate.
Peste 1.500 de persoane au fost amendate, în Timişoara, în primele zece luni ale acestui an, pentru că au consumat băuturi alcoolice pe străzi, în parcuri, pe stadioane, în mijloacele de transport în comun, în diverse instituţii şi locuri publice, în ţara noastră existând o lege care interzice acest lucru.
Azi în Timișoara
Sâmbătă, 20 iunie, continuă Flight Festival la Muzeul Satului Bănățean. Mai puteți participa la un tur al Elisabetinului, să mergeți la teatru sau la film.
Ştiri din Timiș
Deși a fost confirmat definitiv în conflict de interese de către ÎCCJ, Dominic Fritz a primit susținerea unanimă a conducerii USR pentru a rămâne președintele partidului. Formațiunea respinge solicitările PSD și anunță că Fritz va merge la CEDO.
5
Capitală Culturală
Turneul Internațional Stradivarius „Muzele”, ediția a XIX-a, ajunge la Timișoara. În 22 iunie 2026, de la ora 19:00, la Opera Națională Română din Timișoara aveți întâlnire cu vioara Stradivarius Elder-Voicu și cu un trio excepțional de muzicieni, într-un program fascinant.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Dormitorul tău spune mai multe despre tine decât crezi, iar primul lucru pe care îl observi când intri este lumina.
Ştiri din Timiș
PSD cere USR să-i retragă sprijinul politic lui Dominic Fritz și să-l suspende din toate funcțiile de partid, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat definitiv raportul ANI privind conflictul de interese. PSD solicită și prefectului de Timiș să aplice fără întârziere prevederile legale.
11
România
Serviciul 112 va fi modernizat cu apeluri video, mesaje în timp real și funcții bazate pe inteligență artificială, pentru a îmbunătăți accesibilitatea și a reduce timpul de intervenție în situații de urgență.
Mapamond
Rusia s-a declarat deschisă dialogului cu UE, dar a transmis că nu va accepta ultimatumuri, pe fondul unor semnale privind reluarea contactelor diplomatice dintre Moscova și Bruxelles.
2