Echipele Salvați Copiii România au acordat asistență umanitară pentru 350 de copii și familiile lor, în punctele de frontieră de la Sighet, Siret, Giurgiulești și Isaccea. Dintre aceștia, aproximativ 60 sunt solicitanți de azil. Persoanele care se refugiază din Ucraina au nevoie de informații clare despre procedura de azil și despre regimul de tranzit, dar și de consiliere psihologică.
„Timișoara pentru Ucraina” lansează prima strângere de fonduri pentru Cernăuți. Banii vor fi folosiți pentru ca femeile și copiii care fug din calea războiului și ajung la Cernăuți să fie găzduiți în condiții bune. Răniții care sunt transportați acolo vor putea beneficia de tratament medical. Cei de la Code for Romania au pregătit și o platformă cu informații pentru cei care vor să se adăpostească în țara noastră.
Agenda
În diferite părţi ale lumii există anumite destinaţii în care doar bărbaţii au acces. Motivele sunt diverse: de la credinţe religioase, la restricţii istorice ori sociale. Iată cinci astfel de locuri.
Ştiri din Timiș
Asociația Culturală Pusta, în parteneriat cu Episcopia Romano-Catolică și Facultatea de Muzică și Teatru a Universității de Vest din Timișoara (UVT), invită publicul la Concertul de Crăciun 2025. Evenimentul va avea loc duminică, 14 decembrie, de la ora 17, în Biserica Romano-Catolică „Sfântul Gerard” din Cenad.
Mapamond
Un incendiu izbucnit într-un club de noapte din renumita destinație turistică Goa, în India, a provocat moartea a cel puțin 25 de persoane, între care patru turiști, au anunțat autoritățile locale, citate de CNN.
Ştiri din Timiș
Aurelia Marcoane, psiholog clinician și psihoterapeut integrativ, explică pentru Tion fenomenul economia aparențelor: de ce părem bogați, dar trăim mai săraci emoțional și financiar ca oricând.
Ştiri din Timiș
Timișenii sunt invitați duminică, 14 decembrie, de la ora 12, la o nouă ediție a evenimentului „Poveste de Crăciun în Charlottenburg”. Este o manifestare care celebrează tradițiile locale și atmosfera autentică a sărbătorilor de iarnă.
Turism
Există locuri pe hartă care par inventate. Insula South Georgia, o fâșie lungă de 160 de kilometri aruncată în Atlanticul de Sud, între Antarctica și extremitatea Americii de Sud, e unul dintre ele.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la mai multe proiecții și concerte.
2
Ştiri din Timiș
Atmosferă de sărbătoare într-un decor feeric, plin de lumini, distracție și bucurie. La Muzeul Satului Bănățean de la Pădurea Verde s-a deschis, sâmbătă, de Moș Nicolae, Lights of the Village.
5