Ministerul Afacerilor Externe atrage atenţia cetăţenilor români care doresc să călătorească în Grecia că miercuri, 5 mai 2010, toate zborurile aeriene internaţionale dinspre şi spre aeroportul din Salonic vor fi blocate, iar ferry-boat-urile vor fi oprite la ţărm.
Irlanda şi Irlanda de Nord şi-au închis spaţiul aerian începând cu ora locală 7.00 (9.00 ora României), până cel devreme la ora locală 13.00 (15.00 ora României), din cauza unui nou nor de cenuşă, relatează BBC.
Curenţii de aer vor împinge din nou norul de cenuşă vulcanică deasupra României, pulberea vulcanică urmând să acopere întreg teritoriul României în jurul orei 15.00, informează Realitatea TV.
Se zboară, dar cu restricţii. Mare parte dintre destinaţiile de zbor oferite în mod normal de pe Aeroportul Timişoara rămân în continuare inaccesibile pasagerilor.
Cursele pe Aeroportul din Timişoara au fost reluate, luni, în jurul orei 11.30, odată cu plecarea unei aeronave Wizzair cu destinaţia Roma. În cele două zile în care nu a operat zboruri, Aeroportul din Timişoara a înregistrat pierderi de circa 80.000 de euro, iar mii de oameni nu au putut ajunge la destinaţii.
Azi în Timișoara
Marți, 3 noiembrie, puteți participa la evenimente culturale, conferințe, expoziții și spectacole de teatru și dans. Seara este programată o reprezentație de balet-rock la Opera Națională Română Timișoara.
Eveniment
Mobilizare de amploare în zona localității Poeni, din județul Timiș, după ce doi părinți și cei doi copii ai lor au plecat cu ATV-urile într-o pădure și nu au mai revenit. Pompierii, polițiștii, pădurarii și localnicii au pornit în căutarea acestora, luni seara.
Mapamond
Mai mulți copii din Germania au descoperit obiecte metalice periculoase ascunse în dulciurile primite de Halloween. Printre acestea se numără ace de cusut, cuie, șuruburi și agrafe metalice. Într-unul dintre cazuri, o fetiță de nouă ani a fost rănită după ce a mușcat dintr-un baton de ciocolată în care se afla un ac de mari dimensiuni.
Ştiri din Timiș
Au atras privirile trecătorilor, au primit mângâieri și s-au bucurat de o plimbare prin centrul Timișoarei. Câțiva dintre câinii aflați în adăpostul Danyflor au avut parte de o ieșire specială, organizată alături de angajați ai Primăriei. Dincolo de această experiență, patrupedele au însă o dorință mult mai mare: să-și găsească un stăpân și un cămin permanent.
2
România
Românii s-ar putea confrunta cu noi majorări ale facturilor la energie electrică, unul dintre scenariile analizate indicând o posibilă creștere de până la 27%. Autoritățile caută soluții pentru limitarea impactului asupra consumatorilor, iar ajutoarele destinate persoanelor cu venituri reduse se află, de asemenea, în discuție.
1
Capitală Culturală
Muzeul Național al Banatului pregătește un eveniment special dedicat artistului Silviu Oravitzan. Joi, 5 noiembrie, va fi lansat catalogul bilingv „Spațiile Oravitzan / Oravitzan Spaces”, în prezența maestrului, care va avea ocazia să se întâlnească cu publicul și să ofere autografe. Evenimentul va avea loc în expoziția permanentă dedicată artistului, la Bastionul Maria Theresia din Timișoara.
Mapamond
Arheologii au descoperit în Bagdad, pe situl antic Tell Muhammad, noi dovezi despre alimentația și obiceiurile oamenilor care trăiau în Mesopotamia în urmă cu aproximativ 4.000 de ani. Printre vestigiile scoase la lumină se află o zonă care ar fi fost folosită pentru producerea pâinii și a berii, dar și o tăbliță de lut care menționează un om care primea orz pentru prepararea unei băuturi foarte apreciate în acea perioadă.