Carpatair, care odată aducea 80 la sută din traficul de pasageri pe Aeroportul Internaţional Timişoara, a intrat, recent, în insolvenţă. Ultima cursă a companiei de pe aerogara timişoreană a avut loc la finele lunii ianuarie. În spate, însă, au rămas datorii de milioane de euro, susţin reprezentanţii Aeroportului “Traian Vuia”. Datorii care acum trebuie recuperate…
Mai multe destinaţii turistice vor deveni disponibile din această vară pentru turiştii timişoreni prin zboruri charter. Conducerea Aeroportului Internaţional Timişoara a anunţat că este în negocieri cu mai multe companii aeriene pentru începerea operării acestor curse.
Compania aeriană Carpatair a intrat în insolvenţă. Cererea a fost depusă în 20 ianuarie la Tribunalul Timiş, iar magistraţii au admis-o. În 14 ianuarie, operatorul a suspendat toate zborurile de pe Aeroportul Timişoara.
Doar puţin peste 750.000 de pasageri au trecut pragul Aeroportului Internaţional Timişoara, în 2013. Faţă de anul 2011, numărul acestora aproape s-a înjumătăţit. Conducerea aeroportului motivează această scădere prin retragerea treptată din Timişoara a companiei Carpatair.
Acuze grave de abuz la adresa conducerii Aeroportului Internațional Timișoara. Mai mulți angajați îl acuză pe directorul instituţiei, Dan Idolu, că i-a concediat abuziv. Oamenii au fost dați afară în urmă cu un an și, recent, au câștigat litigiul de muncă cu instituția, iar apoi au fost reîncadrați. La scurt timp însă după ce au semnat noile contracte de muncă au primit și preavizul de concediere. Reprezentanţii aeroportului spun că au fost obligaţi să facă disponibilizări din cauza constrângerilor bugetare, că şapte angajaţi au fost reîncadraţi pe post în urma hotărârilor judecătoreşti, dar că acum s-a impus o nouă reorganizare.
Azi în Timișoara
Joi puteți merge la mai multe spectacole și proiecții.
Ştiri din Timiș
Prima ședință a Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) Timiș din 2026 a avut ca temă centrală consolidarea Structurilor Comunitare Consultative (SCC) la nivelul fiecărei localități din județ, dar și siguranța copiilor în mediul online.
1
Capitală Culturală
Timișorenii pasionați de artă sunt invitați vineri, 6 februarie, de la ora 19, la Kunsthalle Bega (Calea Circumvalațiunii nr. 10), pentru vernisajul expoziției de pictură „Meniérè”, semnată de artista Ana Maria Szöllösi.
Capitală Culturală
Colegiul Național Bănățean din Timișoara organizează, în 21 februarie, cea de-a III-a ediție a concursului „Dor dă graiu bănățan”, un eveniment dedicat promovării graiului bănățean, identității și tradițiilor locale.
Ştiri din Timiș
Timișorenii sunt invitați să sărbătorească dragostea prin muzică, zâmbete din inimă și cafea aromată, joi, 12 februarie, de la ora 17, la Toffee Coffee (str. Episcop Augustin Pacha nr. 8), în cadrul evenimentului Music Bingo – Ediția de Valentine’s Day, organizat de Asociația Poli.
Ştiri din Timiș
Rezultatele simulării județene a Bacalaureatului din Timiș, desfășurată în decembrie 2025, arată că aproape jumătate dintre elevi întâmpină dificultăți serioase în pregătirea pentru examen. Din cei 1.996 de participanți, 978 de elevi (49%) au obținut medii sub 5, în timp ce 1.018 elevi (51%) au obținut medii de trecere.
5
Ştiri din Timiș
Comuna Dudeștii Vechi va fi, duminică, 15 februarie, gazda uneia dintre cele mai îndrăgite sărbători tradiționale din vestul țării – Fărșang.
Ştiri din Timiș
Au început lucrările de modernizare a drumului județean DJ 691, pe tronsonul cuprins între nodul de descărcare de pe Autostrada A1 și limita cu județul Arad, după localitatea Alioș. Drumul traversează localitățile Pișchia, Fibiș, Mașloc și Alioș și este unul dintre cele mai afectate de traficul greu din județul Timiș.
5