Cascador la băutură. Un tânăr din Timişoara, băut fiind, a pierdut controlul autoturismului pe care îl conducea şi, în loc să vireze în sensul giratoriu de la AEM, a „zburat” direct în mijlocul scuarului, pe liniile de tramvai.
Deţinuţii au început să lucreze în această săptămână la spaţiile verzi în sensul giratoriu de la AEM – Piaţa Gheorghe Domăşneanu din Timişoara. Se curăţă zona, care va fi regazonată, vor fi plantate flori şi noi arbuşti, spun reprezentanţii municipalităţii.
Un șofer teribilist a trecut prin clipe de groază după ce s-a răsturnat cu autoturismul în sensul giratoriu din Calea Buziașului. Tânărul a fost transportat la spital, iar polițiștii au stabilit că acesta a consumat alcool înainte să urce la volan.
Şahul timişorean a făcut încă o dată măsura valorii sale, la recentele Campionate Naţionale pe echipe reuşind să câştige trei medalii. Greul l-a dus CS AEM Luxten, încoronată campioană în concursul masculin şi vicecampioană în întrecerea fetelor, în timp ce CS Medicina a luat bronzul.
Polițiștii timișeni au fost anunțați că un autoturism ar fi lovit o fetiță, marţi după-amiaza, în zona A.E.M. din Timișoara, iar şoferul a fugit mai apoi de la locul impactului.
Vineri puteți merge la expoziții sau spectacole.
Transportul public din Timișoara va circula după un program și trasee modificate sâmbătă, când centrul orașului găzduiește evenimentele „Străzi pentru comunitate”. STPT deviază mai multe linii, inclusiv vaporașele vor fi suspendate temporar pe un sector al Begăi.
2
Sorin Grindeanu contestă rapid desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier și îl acuză că nu apără interesele României. Liderul PSD spune că partidul va decide luni dacă va vota viitorul guvern.
5
Nicușor Dan îl indică pe Siegfried Mureșan drept prima sa opțiune pentru funcția de premier, după consultările de joi de la Cotroceni. Europarlamentarul a cerut însă timp de gândire, astfel că decretul de desemnare nu a fost încă publicat. UPDATE. Mureșan a avut nevoie de doar 5 minute de gândire
15
Un bărbat de 51 de ani a fost prins de polițiști, în noaptea de 17 septembrie, în timp ce conducea prin Ianova fără permis, fără plăcuțe de înmatriculare și după ce consumase alcool. Aparatul alcooltest a indicat 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar verificările au arătat că nu era la prima abatere.
1
Escrocii își schimbă metodele, iar telefonul a devenit una dintre principalele arme folosite pentru a-i păcăli pe români. În prima jumătate a anului 2026, 42% dintre incidentele de fraudă raportate către Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) au fost de tip „vishing” – înșelătorii realizate prin apeluri telefonice.
ADVERTORIAL. Lucrul cu motocoasa presupune mai mult decât alegerea unui utilaj suficient de puternic pentru vegetația pe care vrei să o tai. Greutatea echipamentului, modul în care aceasta este distribuită pe corp și libertatea de mișcare pot influența considerabil confortul în timpul utilizării, mai ales atunci când lucrezi pe suprafețe mari sau pentru perioade îndelungate. Un ham pentru motocoasă nu este doar un accesoriu care susține utilajul, ci o componentă importantă pentru echilibru, stabilitate și reducerea presiunii exercitate asupra brațelor și spatelui.