Concursul pentru ocuparea posturilor de directori generali la patru dintre societăţile Consiliului Local Timişoara este în plină desfăşurare, dar, după evaluarea proiectelor de management, Liviu Barbu, candidatul pentru funcţia de director la ADP, a obţinut cea mai mare notă, în timp ce unul dintre candidaţii la conducerea societăţii Drumuri Municipale, Ion Croitoru, a fost respins.
Nume noi în cursa pentru ocuparea funcţiilor de directori la două dintre societăţile din subordinea Consiliului Local Timişoara. Liberalul Dan Bara vrea director general la Pieţe, iar social-democratul Matei Suciu ţinteşte postul de şef la Drumuri Municipale, alături de Ion Croitoru şi Octavian Bulboacă.
Discuţii aprinse, marţi, în plenul Consiliului Local Timişoara. Aleşii locali au respins proiectul de hotărâre care se referea la modificarea Regulamentului de parcare a autovehiculelor în sistem TelPark, prin care conducerea primăriei şi ADP propuneau prelungirea perioadei de taxare şi ca şoferii să plătească parcarea inclusiv sâmbătă, respectiv limitarea staţionării în anumite zone.
Consiliul Local Timişoara va decide prin vot, în plenul de marţi, cu privire la modificarea Regulamentului TelPark. Primăria vrea să prelungească perioada de taxare şi să impună o limită de staţionare pe anumite străzi din zona centrală şi în zona pieţelor, însă proiectul de hotărâre propus ar putea suferi modificări majore, spun aleşii.

Ştiri din Timiș

Bolojan, la explicații cu liberalii timișeni: „Cei care doresc ca PNL să fie o clonă a PSD n-au decât să plece”
Președintele PNL Ilie Bolojan a venit la Timișoara cu un mesaj clar pentru liberali: partidul trebuie să se rupă de PSD și să construiască, inclusiv alături de USR, un pol de centru-dreapta. Bolojan a anunțat și că PNL va intra în opoziție față de Guvern.

Eveniment

Copil de 3 ani, rănit după ce un monument funerar s-ar fi desprins într-un cimitir din Timișoara
Un copil în vârstă de 3 ani a fost rănit, duminică, după ce un monument funerar s-ar fi desprins în cimitirul de pe Calea Șagului din Timișoara.

Ştiri din Timiș

Se mai fac alegeri parțiale pentru Primăria Timișoara? USR vrea, dar „PSD este extrem de creativ atunci când e vorba de scuze”
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă. 2

Ştiri din Timiș

FOTO. USR și-a prezentat noul Birou Național. „Vom fi câinele de pază al cetățenilor”
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028. 10

Eveniment

Un bărbat de 71 de ani a ajuns la spital după ce un șofer l-a lovit cu spatele pe Calea Aradului din Timișoara. Traversa ilegal
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.

Eveniment

Bărbat de 50 de ani, reținut după ce a fost prins băut la volan, în Variaș
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.

România

Pensiile ar putea crește cu 7,3% în 2027. Ajutoare de până la 500 de lei în decembrie
Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat că pensiile urmează să fie majorate în 2027, conform formulei prevăzute de lege. 3

Horoscop

Energia Astrală a lunii Noiembrie
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.