Asociaţia pentru protecţia animalelor Pet Hope şi Asociaţia Studenţilor în Medicină Veterinară din Timişoara (ASMVT) organizează, la sfârşitul acestei săptămâni, un nou târg de adopţii de caini, în cartierul Freidorf. Pentru prima dată, iubitorii de animale vor putea adopta şi pisici. Vizitatorii vor avea parte de concursuri şi multe alte surprize.

Deparazitaţi, vaccinaţi, sterilizaţi, microcipaţi şi cu carnete de sănătate la zi. Astfel vor încerca zeci de caini să îi seducă week-end-ul următor pe locuitorii din zona Steaua din Timişoara şi să îi convingă să îi ia acasă.

Deparazitaţi, vaccinaţi şi gătiţi ca de sărbătoare. Aşa s-au prezentat în faţa locuitorilor din Calea Şagului 20 de căţei maidanezi, la târgul de adopţii organizat sâmbătă dimineaţa de Primăria Timişoara.

De această dată, pe lângă societatea de ecarisaj din Timişoara, Danyflor, care a veit la târg cu 20 de catei prinşi pe străzile din municipiu şi membrii asociaţiei pentru protecţia animalelor Pet Hope au adus şase catelusi.

După succesul înregistrat de primul târg de adopţii de câini organizat de Primăria Timişoara în Piaţa Traian, municipalitatea va organiza un nou eveniment de acest gen, sâmbătă, de această dată în Piaţa Dacia. Toţi căţeii care vor fi daţi spre adopţie au fost culeşi de pe străzile din Timişoara de firma Daniflor. 

România

Pensiile ar putea crește cu 7,3% în 2027. Ajutoare de până la 500 de lei în decembrie
Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat că pensiile urmează să fie majorate în 2027, conform formulei prevăzute de lege.

Horoscop

Energia Astrală a lunii Noiembrie
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 1 noiembrie 2026, în Timișoara?
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.

Ştiri din Timiș

Rezultate parțiale la votul intern al USR. Lațcău și Șipoș, aleși în Biroul Național
Congresul USR de la Timișoara s-a încheiat cu alegerea noului Birou Național. Printre cei aleși se numără și doi membri ai USR Timiș: senatorul Sorin Șipoș și viceprimarul Ruben Lațcău, potrivit rezultatelor parțiale, anunțate în jurul orei 19.

Eveniment

Tânăr de 24 de ani, reținut după ce ar fi furat echipamente audio dintr-o locuință din Timișoara
Un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Timișoara, fiind bănuit că a spart o locuință și a furat mai multe echipamente audio, în valoare de 400 de euro.

Ştiri din Timiș

Fritz, la congresul USR de la Timișoara: „Ne-au cântat prohodul de o mie de ori, iată că tot suntem aici”
Dominic Fritz a deschis congresul USR de la Timișoara cu un atac la PSD și la premierul Luca Niculescu. Liderul USR a spus că partidul trebuie să fie „motorul” unei coaliții reformatoare, nu „roata de rezervă”. 19

Eveniment

Tânăr de 18 ani, reținut după ce a provocat un accident în Comloșu Mare și a fugit
Un tânăr în vârstă de 18 ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce ar fi provocat un accident rutier în localitatea Comloșu Mare, apoi ar fi fugit de la locul evenimentului. Acesta conducea fără permis și se afla la volanul unui autoturism neînmatriculat.

România

Se elimină taxa de 25 de lei pentru coletele din afara UE de la 1 noiembrie în România
Începând cu 1 noiembrie 2026, România elimină taxa logistică de 25 de lei aplicată coletelor cu valoare sub 150 de euro expediate din afara Uniunii Europene.