Deputatul PDL de Timiş, Alin Popoviciu, vrea să adopte palmierii din Timişoara, pentru ca aceştia să aibă unde să stea peste iarnă. E hotărât ca împreună cu colegii de la PDL să găzduiască aceste plante peste sezonul rece.
Ştiri din Timiș
Tramvaiul galben livrat de cei de la Bozankaya a trecut prin perioada de probe în ultimele zile, iar sâmbătă, 25 mai, reprezentanții primăriei anunță că le-a trecut pe toate. Acesta este doar primul din seria de 17 vehicule asemănătoare care vor ajunge la Timișoara în acest an.
Ştiri din Timiș
Viceprimarul Ruben Lațcău a prezentat câteva noutăți referitoare la Pasajul Solventul. În prezent, se toarnă „fundul” viitorului pasaj. Adică în jur de 1.000 de metri cubi de beton, dar se fac și alte lucrări, până să înceapă cea mai complicată parte: împingerea chesonului.
Ştiri din Timiș
Universitatea de Vest din Timișoara a sărbătorit opt decenii de la înființare printr-o gală ce a avut loc, vineri, la Teatrul Național „Mihai Eminescu”.
Ştiri din Timiș
Lucrările la segmentul cu tuneluri Margina-Holdea al autostrăzii A1, coordonate de una din firmele lui Umbrărescu, au început nu de mult. Cu această ocazie, au venit în zonă și social-democrații de la conducerea guvernului – prim-ministrul Marcel Ciolacu și ministrul Sorin Grindeanu – și parlamentului – președintele interimar al Camerei Deputaților Alfred Simonis.
4
Eveniment
Un autoturism marca Audi, căutat de autoritățile din Suedia, a fost descoperit de către polițiștii de frontieră timișoreni. Până la finalizarea cercetărilor, mașina a fost indisponibilizată la sediul Poliției de Frontieră.
Ştiri din Timiș
Cu ocazia celebrării a 80 de ani de activitate academică, Universitatea de Vest din Timișoara a acordat Medalia de Aur Înaltpreasfinției Sale Ioan Selejan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, în semn de recunoaștere pentru întreaga sa activitate teologică din România. Distincția a fost o surpriză pentru Înaltul, acesta crezând că a fost invitat la unul din evenimentele festive ale instituției de învățământ superior.
Capitală Culturală
Cea de-a XIII-a ediție a Festivalului Luminii va avea loc sâmbătă, 8 iunie, începând cu ora 16, în Parcul Central „Anton von Scudier” din Timișoara.
Azi în Timișoara
Sâmbătă, 25 mai, are loc The Color Run Celebration Tour Timișoara. Mai puteți merge la spectacole de teatru, filme, expoziții sau petreceri în oraș.