Consiliul Județean Timiș (CJT) demarează proiectul primului adăpost, construit de instituție, pentru animale, destinat atât câinilor, cât și animalelor de talie mare, care va respecta toate normele europene în domeniu. Adăpostul va fi construit în satul Grabaț din comuna Lenauheim și va include spații de găzduire, cabinete veterinare și alte facilități necesare îngrijirii corespunzătoare a animalelor.