Doi actori de la Bollywood au rapit-o pe colega lor Meenakshi Thapar, cu gandul sa ceara o suma frumoasa de la familie in schimbul eliberarii ei. Dupa ce au primit doar putin peste o mie de dolari, cei doi au decapitat-o pe actrita, i-au transat cadavrul si au aruncat bucatile in jurul orasului Mumbai!
Ştiri din Timiș
Primăria Orașului Buziaș anunță semnarea contractului de finanțare pentru proiectul „Parc Fotovoltaic pentru producerea energiei electrice din surse regenerabile de tip solar”. Investiția are ca obiectiv acoperirea consumului energetic al orașului prin energie verde.
Eveniment
Două eleve din Periam au fost apreciate de polițiști după ce au găsit un portofel în apropierea unui supermarket și l-au predat autorităților, pentru ca acesta să ajungă înapoi la proprietar. Gestul de sinceritate și responsabilitate al celor două copile a fost răsplătit cu diplome, flori și ghiozdane oferite de reprezentanții Inspectoratul de Poliție Județean Timiș.
Ştiri din Timiș
Muzeul Național al Banatului, în parteneriat cu Politehnica Timișoara și Asociația Suporterilor Timișoreni „Druckeria”, organizează expoziția „Bastion Viola. Frânturi din istoria Politehnicii”. Este un proiect dedicat uneia dintre cele mai importante echipe din istoria sportivă a Timișoarei.
Eveniment
Autoritățile din Timișoara au reținut un bărbat de 27 de ani, care, în urma cercetărilor, a reieșit că era implicat de mai mulți ani în distribuirea de imagini pornografice cu copii.
1
Ştiri din Timiș
La două luni după ce sute de persoane au semnat o petiție pentru reabilitarea DJ 682, pe tronsonul dintre Făget și limita cu județul Arad, nemulțumirile legate de starea drumului continuă. Inițiatorul demersului susține că lucrările anunțate de Consiliul Județean Timiș în luna aprilie s-au oprit după frezarea carosabilului, iar asfaltarea promisă întârzie.
1
Ştiri din Timiș
Timișorenii iubitori de animale sunt invitați sâmbătă, 23 mai, la cea de-a doua ediție a Târgului de Adopții intitulat „Nu cumperi iubirea – o adopți!”. Va fi un eveniment dedicat adopției responsabile a câinilor adulți și a pisicilor salvate de asociațiile de protecție a animalelor.
Mapamond
Vladimir Putin a sosit marți seara la Beijing pentru discuții pentru o conductă de gaze uriașă. Rusia speră că acest proiect va compensa pierderea exporturilor de gaze către Europa după războiul din Ucraina.
1
Ştiri din Timiș
Iubitorii de animale și pasionații de ciclism sunt invitați în 23 mai la „Bike & Bark with Maya”, un eveniment caritabil organizat pentru susținerea câinilor salvați de Asociația Furrytales.