Conducătorii ACS Poli le-au pregătit fotbaliştilor de la club un program infernal în următoarele câteva zile. Mai precis, este vorba de trei meciuri amicale în doar patru zile. Iar primul dintre acestea a avut loc miercuri după-masă, adversară fiind o echipă formată din juniorii Under 16 din Timiş.
Consilierii locali din Timişoara au aprobat, în plenul de marţi, alocarea unei prime de 500.000 de lei către ACS Poli, o sumă suplimentară faţă de cât avea prevăzut echipa de la bugetul local pe acest an. Fotbaliştii au fost aliniaţi în faţa aleşilor în sala de consiliu la invitaţia primarului Nicolae Robu.
Fotbaliştii de la ACS Poli Timişoara nu vor intra direct în vacanţă. Antrenorul Vali Velcea, împreună cu conducerea administrativă a clubului, a întocmit o listă de meciuri amicale pentru echipă. Numai în această săptămână vor avea loc trei asemenea partide.
ACS Poli Timişoara a trecut, duminică, de cei de la FC Bihor Oradea. Cel mai mulţumit de rezultatul pozitiv este chiar antrenorul Valentin Velcea. El spune că succesele din tur vor apăsa greu pe umerii echipei şi că aceasta va impune responsabilitate în plus din partea fotbaliştilor săi.
Cei de la ACS Poli s-au ţinut de cuvânt şi au oferit suporterilor, aşa puţini câți sunt, o ultimă victorie, cadou pentru sărbătorile de iarnă. Timişoara a învins la FC Bihor Oradea, scor 3-2, şi şi-au asigurat o iarnă liniştită, pe locul doi al clasamentului, la doar un punct de lider.

România

Siegfried Mureșan își prezintă programul de guvernare. Prima dată, celor din PNL, USR și UDMR
Premierul desemnat Siegfried Mureșan începe marți discuțiile cu parlamentarii pentru a-și prezenta programul de guvernare și a obține votul de încredere. Primele întâlniri sunt cu PNL, USR și UDMR, partidele care i-au susținut nominalizarea.

Ştiri din Timiș

Tinerii din Timiș se pot înscrie pentru locuințe ANL până luna viitoare. Unde se depun documentele
Consiliul Județean Timiș anunță că persoanele interesate pot depune în continuare cereri pentru obținerea unei locuințe construite prin Agenția Națională pentru Locuințe (ANL), destinată tinerilor pentru închiriere. Documentele pot fi depuse până pe 7 octombrie, inclusiv.

Ştiri din Timiș

VIDEO. Moment solemn în Piața Victoriei: Drapelul de Luptă, primit de Spitalul Militar din Timișoara în prezența ministrului Apărării
Spitalul Militar din Timișoara a primit Drapelul de Luptă, într-o ceremonie desfășurată marți în Piața Victoriei. Evenimentul a marcat tradiția și misiunea unității medicale, veche de peste 265 de ani. La ceremonie a participat și ministrul Apărării Naționale, Radu Miruță, care a evidențiat profesionalismul personalului și rolul spitalului în comunitate.

Ştiri din Timiș

Primăria vine cu datele, „hackerii” vin cu soluțiile de mobilitate. Parteneriat cu Liga AC
Primăria Timișoara vrea să pună la dispoziția participanților la UniHack date pentru dezvoltarea unor soluții de mobilitate urbană. Cele mai bune idei ar putea fi transformate ulterior în proiecte pentru oraș.

Ştiri din Timiș

ANUNȚ DE DEMARARE PROIECT „AVANTDIGI – Tehnologii Avansate pentru Digitalizare Medicală”
POLICLINICA BASTION SRL anunță demararea proiectului cu titlul „AVANTDIGI – Tehnologii Avansate pentru Digitalizare Medicală”, cod SMIS 362597, finanțat în cadrul Programului Regional Vest 2021–2027.

Eveniment

A făcut pe polițiștul la Timișoara. A oprit în trafic o șoferiță și i-a cerut 1.500 de lei pentru o presupusă abatere
O femeie din Timișoara a fost oprită în trafic de un bărbat îmbrăcat în uniformă de polițist, care i-ar fi cerut 1.500 de lei pentru a nu-i reține permisul. Femeia a sunat la 112, iar după aproape trei luni de cercetări, polițiștii au identificat suspectul, un bărbat de 41 de ani, pe care l-au reținut pentru 24 de ore.

România

Noi reguli pentru șoferii din țară, din această toamnă. Ce se schimbă și când intră în vigoare TollRo
Șoferii din Timiș care pleacă la drum în țară trebuie să fie atenți la noile reguli pentru rovinietă. Din 1 octombrie 2026, tariful va ține cont și de norma de poluare a mașinii, taxa de pod de la Fetești va dispărea, iar pentru camioanele de peste 3,5 tone va intra în vigoare sistemul TollRo, cu plata în funcție de kilometrii parcurși. 1

Ştiri din Timiș

De la Timișoara, și Miruță anticipează „anticipatele”: „Lucrurile sunt aproape binare”
Radu Miruță spune că, dacă Guvernul Mureșan nu trece de Parlament, România are „două variante”: alegeri anticipate sau un guvern PSD-AUR. Ministrul USR acuză PSD că pregătește terenul pentru o astfel de alianță, însă USR nu o va vota oricum. 4

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici