Pentru prima dată de când au ajuns în liga secundă, cei de la ACS Poli s-au reunit la baza de la „Dan Păltinişanu”. Cu noutăţi puţine, cu (deocamdată) aceiaşi conducători ai echipei şi ai clubului. Iar noutăţile puţine sunt patru noi jucători şi un preparator fizic spaniol, sosit la Timişoara cu recomandarea lui Cosmin Contra.
Antrenamentele celor de la ACS Poli Timişoara continuă în aceste zile. Noutăţi sunt şi în ceea ce priveşte lotul de jucători, în sensul că la şedinţele tehnice şi-a făcut apariţia şi Gabriel Cânu, fotbalist care a mai trecut pe la Timişoara şi care aproape sigur va semna zilele viitoare cu echipa. De asemenea, au început antrenamentele şi Şeroni, Ahmetovic şi englezul Kneeshaw.
Lotul celor de la ACS Poli a fost prezent miercuri la policlinica medicală sportivă din Timişoara pentru efectuarea vizitei medicale tradiţionale de dinaintea începerii campionatului. Au fost prezenţi aproape toţi componenţii lotului, inclusiv Şeroni, care a lipsit la primele antrenamente.
La antrenamentele celor de la ACS Poli şi-au făcut apariţia doi dintre jucătorii aflaţi sub contract, învoiţi de club pentru prima convocare. Este vorba despre Keita şi Trandu, de asemenea, Bărbuţ, dar el nu s-a antrenat fiind accidentat.
Incertitudinea de la ACS Poli începe să se vadă în deciziile luate. Iar renunţarea la jucătorii care şi-au terminat acordurile semnate cu clubul timişorean este cel mai bun exemplu. Cu bani mai puţini nu se pot ţine jucători buni. Nouă jucători, majoritatea foşti titulari, au primit o strângere de mână şi o urare de drum bun.
Politehnica Timișoara a obținut o victorie spectaculoasă, 4-3, în deplasare cu Popești Leordeni, după ce a fost condusă de două ori. Bănățenii le-au administrat ilfovenilor prima înfrângere a sezonului.
De Ziua Mobilității, centrul Timișoarei a fost închis traficului și transformat într-un spațiu pentru evenimente sportive și culturale. „Străzi pentru comunitate” aduce cafenele improvizate, terenuri de sport și spectacole în „tringhiul” C.D. Loga – 20 Decembrie 1989 – Regele Ferdinand și pe Podul Mihai Viteazu.
3
Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara (DFMT) a scos la licitație serviciul de încasare a impozitelor și taxelor locale prin intermediul unor terți, pentru următorii patru ani. Contractul ar putea ajunge la aproximativ 9,4 milioane de lei cu TVA,.
2
Siegfried Mureșan a fost desemnat premier și spune că va începe imediat elaborarea unui program de guvernare proeuropean, cu prioritățile prezentate la începutul săptămânii viitoare.
16
Sâmbătă puteți merge la evenimentul „Străzi pentru comunitate”, la un târg sau la spectacole.
O conductă de gaz s-a fisurat, vineri seară, pe strada Nicolae Bălcescu din Sânnicolau Mare, iar scurgerile au determinat evacuarea locuitorilor pe o rază de aproximativ 500 de metri. UPDATE. Locuitorii s-au întors în case
Unul dintre minorii care l-au ucis pe Mario Berinde, adolescentul de 15 ani din Cenei, a fost condamnat de Tribunalul Timiș la 15 ani într-un centru de detenție. Acesta trebuie să plătească familiei victimei și daune morale de peste un milion de euro. Decizia nu este definitivă.
5