Scandal în şedinţa Consiliului Local Timişoara de marţi pe tema finanţării pe care o va primi ACS Poli de la bugetul local, mai exact, a banilor care vor merge la echipa mare. Aleşii au decis, în urma unui amendament făcut de consilierul Bogdan Herzog, ca un procent de 15% din suma totală de aproape 1,6 milioane de euro pe care o va primi Poli să meargă către fotbalul juvenil, pentru echipele de copii şi juniori. Primarul Robu a răbufnit în urma deciziei: l-a catalogat drept frustrat pe Herzog şi a anunţat că o rupe definitiv cu PSD!
Rămasă de mai mult timp fără sponsor principal, fără un nume imprimat pe tricourile de joc, ACS Poli a rezolvat în sfârşit şi această problemă. Miercuri va fi anunţată oficial semnarea unui contract cu o firmă, este vorba de un puternic producător local de mobilă.
Reprezentanţii Primăriei Timişoara au stabilit cum se vor împărţi banii de la bugetul local la capitolul sport în 2015, nu rămâne decât să-şi dea acordul şi aleşii pentru asta. Vorbim despre peste 3,2 milioane de euro per total, iar cele mai mari sume vor merge, ca de obicei, către ACS Poli – aproape 1,6 milioane de euro. Asociaţia finanţată de autorităţi a încheiat anul cu datorii de personal, potrivit reprezentanţilor municipalităţii...
Cantonamentul turcesc s-a terminat marţi pentru ACS Poli Timișoara cu o remiză, 0-0, în partida amicală cu cei de la FK Taraz, din Kazahstan. Mai mult, întâlnirea s-a lăsat şi cu accidentări, Bărbuț a ieșit de pe teren în minutul 7, din motive musculare, Boldea a fost lovit cu cotul în plină figură, în timp ce Chipirliu a ieșit de pe teren în minutul 53, din cauza unei lovituri la genunchiul drept.
Adversarul pregătit pentru cei de la ACS Poli Timişoara pentru primul amical din Turcia a fost schimbat în ultimul moment. Iniţial o echipă puternică, Dinamo Batumi, a fost schimbată cu unul şi mai puternic, locul doi din Bosnia, FK Sarajevo. Rezultatul final nu a fost unul favorabil, bosniacii învingând cu 1 – 0.
România
Siegfried Mureșan a fost desemnat premier și spune că va începe imediat elaborarea unui program de guvernare proeuropean, cu prioritățile prezentate la începutul săptămânii viitoare.
4
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la evenimentul „Străzi pentru comunitate”, la un târg sau la spectacole.
Eveniment
O conductă de gaz s-a fisurat, vineri seară, pe strada Nicolae Bălcescu din Sânnicolau Mare, iar scurgerile au determinat evacuarea locuitorilor pe o rază de aproximativ 500 de metri. UPDATE. Locuitorii s-au întors în case
Eveniment
Unul dintre minorii care l-au ucis pe Mario Berinde, adolescentul de 15 ani din Cenei, a fost condamnat de Tribunalul Timiș la 15 ani într-un centru de detenție. Acesta trebuie să plătească familiei victimei și daune morale de peste un milion de euro. Decizia nu este definitivă.
3
România
Criza politică din România începe să pună presiune și pe ratingul de țară. Fitch avertizează că România ar putea ajunge în categoria „junk” dacă nu va avea în curând un guvern funcțional și un plan credibil pentru reducerea deficitului bugetar.
7
Ştiri din Timiș
Timișoara se umple de restricții de circulație în următoarele zile, odată cu organizarea mai multor evenimente sportive și culturale. Traficul va fi închis pe traseul Timișoara Grand Prix, iar parcarea de la Modex va fi rezervată pentru șase zile.
3
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 40 de ani a fost prins în flagrant, în județul Timiș, în timp ce ar fi deținut în autoturism substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, porționate pentru comercializare. Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus inițial reținerea acestuia, iar ulterior Tribunalul Timiș a decis arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.