Jucătorii lui ACS Poli Timişoara au ieşit în sfârşit pe teren la un joc amical. Adversarul, unul devenit tradiţional, Şoimii Pâncota. Mai puţin tradiţional a fost însă scorul cu o asemenea echipă, partida susţinută sâmbătă dimineaţa s-a terminat la egalitate, la zero.
Formaţia timişoreană de ligă secundă s-a despărţit de unul dintre cei mai prolifici jucători din ultima perioadă. Este vorba de atacantul Szablocs Szekely, fostul golgheter al ACS Poli în anul în care evolua în prima ligă.
Consilierii locali au aprobat, vineri, o nouă suplimentare a bugetului echipei de fotbal ACS Politehnica Timişoara, cu 300.000 de lei. Asta după ce în urmă cu aproximativ o săptămână consilierii au mai aprobat o tranşă de 500.000 de lei pentru echipa de fotbal. Cu aceste suplimentări, bugetul clubului doar de la CL Timişoara ajunge în acest an la aproape 8 milioane de lei.
Lipsiţi de grija unei „ierni reci”, componenţii staff-ului celor de la ACS Poli Timişoara s-au distrat la o miuţă cu o echipă formată din mai mulţi dintre foştii membrii ai galeriei poliste din anii de glorie ai Peluzei Sud. Echipa a fost completată şi cu Romulus Buia, fostul fotbalist timişorean, unul extrem de apreciat de public acum câţiva ani.
Aleşii timişorenilor sunt darnici înainte de sărbători. În şedinţa de consiliu local de marţi a fost aprobată suplimentarea contribuţiei financiare cu titlu de cotizaţie anuală pentru clubul de fotbal ACS Poli Timişoara, clubul de handbal Politehnica, Baschet Club Timişoara şi Rugby Club Municipal Universitatea de Vest Timişoara. În total, cele patru cluburi au primit acum încă 850.000 de lei de la bugetul local. Totalul pe anul 2014 va trece astfel de 3,4 milioane de euro.
Azi în Timișoara
Miercuri, 4 noiembrie, puteți merge la teatru, balet, concerte, competiții și proiecții de film. Printre evenimentele zilei se numără și deschiderea Zilelor Culturii Sârbe.
Mapamond
Schimb de replici între președintele USR, Dominic Fritz, și Alice Weidel, lidera partidului german de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), după ce aceasta a acuzat imigranții români că „jefuiesc sistemul social” german. Primarul Timișoarei i-a răspuns printr-un mesaj video în limba germană, în care a apărat comunitatea românească și i-a cerut acesteia să își prezinte scuze.
3
Cinema
Cinema Studio din Timișoara găzduiește, în perioada 13–15 noiembrie, proiectul cultural Film-Memoria, care propune trei proiecții de film urmate de discuții cu invitați, dar și ateliere de creație cinematografică pentru liceeni. Activitățile explorează legătura dintre poveștile de familie, memoria generațiilor și felul în care experiențele trecutului ne influențează prezentul.
Eveniment
Un bărbat de 36 de ani a fost prins în flagrant de procurorii DIICOT Timișoara în timp ce transporta drogul de mare risc 4-CMC, destinat comercializării. Acesta avea asupra sa plicuri autosigilante și un cântar de mare precizie. Deși se afla sub control judiciar într-un alt dosar de trafic de droguri, bărbatul a ajuns din nou în arest.
Ştiri din Timiș
Șase vase ceramice datând din epoca bronzului târziu au fost descoperite în timpul cercetărilor arheologice desfășurate în 2024, cu ocazia modernizării liniei feroviare Timișoara Est–Lugoj. Obiectele făceau parte din inventarul unui mormânt de incinerație vechi de peste trei milenii și au fost restaurate de specialiștii Muzeului Național al Banatului.
Eveniment
Momente dramatice la o bază sportivă din Timișoara. Un copil în vârstă de 13 ani a făcut stop cardio-respirator în timp ce se afla la antrenament. Băiatul a fost resuscitat și transportat la Spitalul de Copii „Louis Țurcanu”, unde a rămas internat pentru investigații.
România
Caz grav în Olt, unde un bărbat de 45 de ani, fost preot, a fost reținut după ce ar fi abordat două minore de 13 ani prin intermediul unei aplicații de mesagerie. Anchetatorii spun că acesta le-a făcut propuneri sexuale și le-a trimis imagini explicite.
1
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara începe, din 11 noiembrie, o nouă acțiune de deratizare pe domeniul public, programată să se încheie pe 25 noiembrie, dacă vremea permite. Municipalitatea le cere timișorenilor să evite stațiile cu momeli raticide.
1