Saptamana viitoare vom avea sesiune extraordinara a parlamentului - asta s-a decis miercuri la intalnirea Putere - Opozitie! Demisie? Sa avem stabilitate politica! Pentru doua-trei luni inainte de alegerile la termen, a spus premierul Emil Boc, merita declan- sarea anticipatelor? Victor Ponta, presedintele PSD, anunta cu naduf ca, in afara sesiunii extraordinara a parlamentului, "nu ne-am inteles pe nimic"!
Presedintele Traian Basescu a explicat, duminica, deciziile luate la summitul de la Bruxelles: "Bugetele trebuie mentinute in echilibru sau in surplus. Pana la 31 decembrie 2012 statele trebuie sa includa modificarile in Constitutii sau in legislatia echivalenta. Nu ai indeplinit toate conditiile, nu intri in acord. Iar aceasta responsabilitate sa si-o asume cine vrea" . Acordul fiscal nu modifica bugetul pe 2012, a precizat seful statului, care a anuntat ca: "Am invitat partidele politice miercuri la consultari".
În cadrul Congresului Naţional de Ortopedie şi Traumatologie care are loc în aceste zile la Timişoara, vineri a fost semnat Acordul de colaborare între Clinica II Ortopedie – Traumatologie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Timişoara şi Centrul Ştiinţific Rus de Traumatologie Reconstructivă şi Ortopedie „G. A. Ilizarov”, din Kurgon.

România

Pensiile ar putea crește cu 7,3% în 2027. Ajutoare de până la 500 de lei în decembrie
Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat că pensiile urmează să fie majorate în 2027, conform formulei prevăzute de lege.

Horoscop

Energia Astrală a lunii Noiembrie
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 1 noiembrie 2026, în Timișoara?
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.

Ştiri din Timiș

Rezultate parțiale la votul intern al USR. Lațcău și Șipoș, aleși în Biroul Național
Congresul USR de la Timișoara s-a încheiat cu alegerea noului Birou Național. Printre cei aleși se numără și doi membri ai USR Timiș: senatorul Sorin Șipoș și viceprimarul Ruben Lațcău, potrivit rezultatelor parțiale, anunțate în jurul orei 19.

Eveniment

Tânăr de 24 de ani, reținut după ce ar fi furat echipamente audio dintr-o locuință din Timișoara
Un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Timișoara, fiind bănuit că a spart o locuință și a furat mai multe echipamente audio, în valoare de 400 de euro.

Ştiri din Timiș

Fritz, la congresul USR de la Timișoara: „Ne-au cântat prohodul de o mie de ori, iată că tot suntem aici”
Dominic Fritz a deschis congresul USR de la Timișoara cu un atac la PSD și la premierul Luca Niculescu. Liderul USR a spus că partidul trebuie să fie „motorul” unei coaliții reformatoare, nu „roata de rezervă”. 19

Eveniment

Tânăr de 18 ani, reținut după ce a provocat un accident în Comloșu Mare și a fugit
Un tânăr în vârstă de 18 ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce ar fi provocat un accident rutier în localitatea Comloșu Mare, apoi ar fi fugit de la locul evenimentului. Acesta conducea fără permis și se afla la volanul unui autoturism neînmatriculat.

România

Se elimină taxa de 25 de lei pentru coletele din afara UE de la 1 noiembrie în România
Începând cu 1 noiembrie 2026, România elimină taxa logistică de 25 de lei aplicată coletelor cu valoare sub 150 de euro expediate din afara Uniunii Europene.