Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident care a avut loc joi după-amiaza în localitatea Pesac din județul Timiș. Din cauza neatenției un șofer de 48 de ani a pierdut controlul autoturismului și a intrat pe contrasens unde a accidentat un autoturism care venea din sens opus. Traficul în zonă a fost îngreunat, iar cele două autoturisme, respectiv un Ford și un Mercedes, au fost grav avariate.
Doua mame si bebelusii lor, unul de trei si celalalt de sase luni, au fost raniti, marti dupa-amiaza, in apropiere de municipiul Sibiu, dupa ce o masina a iesit de pe sosea si le-a lovit pe femei, care isi tineau copiii in brate.
Clipe dramatice pe o sosea de munte, inzapezita, din Norvegia! O masina de tractare remorcheaza un autotren defect: acesta "prinde" marginea drumului, care cedeaza, si ambele masini se pravalesc in prapastie - cineva care venea din spate a filmat accidentul!
Două persoane au ajuns la spital luni după-amiaza după ce au fost implicate într-un accident rutier pe drumul ce leagă Timişoara de Arad.
Din nefericire unul din micuții care se aflau în mașina care s-a răsturnat, vineri seara, la intrarea în Timișoara a murit la spital. Trist este că fetița de numai cinci ani a murit din cauza inconștienței tatălui care s-a urcat băut la volan deși permisul de conducere îi era suspendat.
Eveniment
Un tânăr de 19 ani a avut parte de momente neplăcute, duminică după-amiază, într-un mall din Timișoara, unde a fost lovit de o persoană necunoscută. Polițiștii au intervenit și au deschis un dosar penal. UPDATE. Cei doi nu se cunoșteau
Ştiri din Timiș
Societatea municipală Piețe SA propune majorarea, de la 1 ianuarie, a opt tarife practicate în patru piețe publice din Timișoara: Dacia, Mehala, Piața de Gros și piața volantă de la stadion. Modificările vizează chioșcuri, locuri auto și taxe de rezervare și trebuie aprobate de Consiliul Local.
3
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș face un pas spre construirea unui nou pod transfrontalier peste Mureș și a scos la licitație studiul de fezabilitate. Patru firme s-au înscris în competiția pentru contractul estimat la 2,3 milioane de lei, iar evaluarea ofertelor trebuie finalizată până în luna iunie.
Mapamond
Actrița franceză Brigitte Bardot a murit. Avea 91 de ani. Cunoscută pentru succesul său din anii ’50, ea a ales să se retragă din cinematografie la doar 39 de ani, dedicându-se ulterior activității de militantă pentru protecția animalelor.
Eveniment
Accident pe DN 6, la Dudeștii Noi, duminică dimineața. Două persoane, inclusiv un copil, au fost rănite după ce o șoferiță a intrat pe contrasens. Poliția a deschis un dosar penal.
Mapamond
Bulgaria va deveni joi a 21-a țară care adoptă moneda euro, un pas important de integrare europeană, dar controversat într-un context politic instabil, relatează AFP, citată de HotNews.ro.
Azi în Timișoara
Duminică, 28 decembrie, puteți merge la un atelier de modelaj, la teatru sau la expoziții. Târgul de Crăciun din centrul orașului încă este deschis.