Ştiri din Timiș

88 de ani între două imagini și o viață dedicată păstrării memoriei Timișoarei. Povestea lui Andrei Pogány
Istoria Timișoarei nu se regăsește doar în clădirile și documentele sale, ci și în memoria oamenilor care au trăit marile transformări ale orașului. La împlinirea vârstei de 91 de ani, ing. dr. Andrei Pogány rememorează, pentru Tion, copilăria petrecută în Fabric, bombardamentele din timpul celui de Al Doilea Război Mondial, destinul dramatic al familiei sale și parcursul profesional care l-a transformat într-unul dintre cei mai apreciați specialiști în hidrotehnică. Totodată, prin donația făcută Muzeului Național al Banatului, el contribuie la păstrarea unei părți importante din memoria vechiului Banat.

Ştiri din Timiș

Primăria Timișoara confirmă: vrea mute păcănelele doar în zona Sulina. Introduce și taxe suplimentare
Primăria Timișoara a publicat regulamentul prin care sălile de jocuri de noroc ar urma să fie mutate într-o singură zonă din oraș, pe strada Sulina. Documentul introduce și o taxă anuală de autorizare, precum și sancțiuni pentru operatorii care nu respectă noile reguli.

Ştiri din Timiș

Consiliul Județean Timiș a virat încă aproape 7 milioane de lei pentru stadionul LEGO. Investiția ar urma să fie gata până la sfârșitul anului
Consiliul Județean Timiș a virat către Primăria Timișoara aproape șapte milioane de lei pentru lucrările la stadionul „Eroii Timișoarei”, cunoscut și ca stadionul Lego. Potrivit președintelui CJ Timiș, Alfred Simonis, instituția a achitat până în prezent 18 milioane de lei din cele 20 de milioane de lei pe care s-a angajat să le contribuie la investiție.

Ştiri din Timiș

Controale la câini în două localități din Timiș. S-au dat și amenzi
Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor, împreună cu cei ai Secției 9 Poliție Rurală Jebel, au verificat mai multe imobile din localitățile Pădureni și Jebel, unde sunt deținuți câini. 1

Ştiri sportive

Ca la Superbowl, dar nu prea. Madonna, Shakira și Justin Bieber vor cânta în pauza finalei Cupei Mondiale
Spectacolul pregătit de FIFA pentru pauza finalei Cupei Mondiale 2026 nu va transforma meciul într-un „Super Bowl” al fotbalului. Organizatorii au anunțat că show-ul va dura doar 11 minute, tocmai pentru a respecta regulamentul și a evita o pauză prelungită.

Ştiri din Timiș

FOTO. Petiție pentru zona Freidorf. Oamenii se tem că le vor cădea casele peste ei
Locuitorii din Freidorf cer Primăriei Timișoara măsuri urgente pentru rezolvarea inundațiilor care afectează de ani de zile cartierul. O petiție lansată online, dar care va fi depusă și oficial, avertizează că unele locuințe au ajuns în pericol din cauza degradării fundațiilor și se cer măsuri urgente. 3

Ştiri din Timiș

La Timișoara se lansează primul master din Europa Centrală și de Est dedicat managementului obezității
Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara anunță lansarea unui program de master dedicat prevenirii și managementului integrat al obezității, prezentat de instituție drept primul de acest tip din Europa Centrală și de Est. Programul are o durată de doi ani și se adresează formării specialiștilor în abordarea multidisciplinară a obezității.

Turism

Vacanță printre câmpuri mov. Cele mai frumoase destinații cu lavandă din Ungaria
Festivaluri, cules de lavandă, degustări și peisaje spectaculoase transformă începutul verii într-unul dintre cele mai parfumate sezoane turistice din țara vecină.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici