Accident grav în apropiere de localitatea Peciu Nou din județul Timiș, pe Drumul Județean 593. Șoferul unui autoturism Opel care a încercat să scape de radar a intrat frontal într-o Dacie care circula regulamentar pe sensul opus de mers. În urma impactului, ambii conducători auto au fost grav răniți, iar unul dintre ei, cel nevinovat, a decedat ulterior.
Patru persoane printre care și un copil au fost rănite și transportate la spital în urma unui grav accident de circulație petrecut marți dimineața între localitățile Carani și Băile Călacea, în județul Timiș. Circulația în zonă a fost complet blocată timp de câteva zeci de minute.
Politia incearca sa reduca numarul accidentelor grave, amplasand pe sosele, pe tronsoanele unde au avut loc tragedii, panouri "Atentie, zona cu risc ridicat de accidente": pentru inceput pe DN1 si DN7. Se lucreaza si la o harta speciala cu asemenea puncte negre, care poate fi consultata pe internet!
Accident grav, marti dimineata, in apropierea comunei Prunisor, nu departe de municipiul Drobeta Turnu Severin: un Opel a intrat in plin intr-un autotren oprit intr-o parcare de pe marginea drumului. Opelul a devenit masina mortii: patru oameni au murit pe loc.
Ştiri din Timiș
PSD cere USR să-i retragă sprijinul politic lui Dominic Fritz și să-l suspende din toate funcțiile de partid, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat definitiv raportul ANI privind conflictul de interese. PSD solicită și prefectului de Timiș să aplice fără întârziere prevederile legale.
România
Serviciul 112 va fi modernizat cu apeluri video, mesaje în timp real și funcții bazate pe inteligență artificială, pentru a îmbunătăți accesibilitatea și a reduce timpul de intervenție în situații de urgență.
Mapamond
Rusia s-a declarat deschisă dialogului cu UE, dar a transmis că nu va accepta ultimatumuri, pe fondul unor semnale privind reluarea contactelor diplomatice dintre Moscova și Bruxelles.
România
Președintele Nicușor Dan participă sâmbătă, la Istanbul, la ceremonia de intrare în serviciul Forțelor Navale Române a corvetei „Contraamiral August Roman”, construită în Turcia și achiziționată de MApN pentru 223 de milioane de euro.
Eveniment
Un bărbat de 51 de ani a fost rănit și transportat la spital, în urma unui accident rutier produs joi, la intersecția dintre Bulevardul Take Ionescu și strada Nicu Filipescu din Timișoara.
Utile
Șoferii din Timișoara trebuie să se pregătească pentru noi restricții de circulație începând de luni, 22 iunie. Comisia de circulație a aprobat închideri și limitări de trafic pe mai multe artere importante, pentru lucrări la rețele de gaze, carosabil, cabluri electrice și montarea de parapeți.
1
Ştiri din Timiș
Lucrările desfășurate la intersecția Căii Torontalului cu strada Liège afectează circulația mai multor linii de transport public din Timișoara. STPT a anunțat suspendarea unor stații pentru liniile E1, E6, M44 și M50, precum și devierea traseului liniei 18.