Accident de tren, vineri seară, între localitățile Periam și Saravale. Un TIR al cărui șofer nu s-a asigurat la trecerea la nivel cu calea ferată a fost lovit de automotorul care transportă călători pe ruta Sânnicolau Mare - Arad.
Două garnituri feroviare, un tren de marfă şi o drezină, au intrat în coliziune, miercuri dimineaţa. În urma accidentului, 15 persoane aflate în drezină au fost rănite, iar circulaţia feroviară a fost închisă.
Tragedie, noaptea trecută, în apropiere de localitatea timișeană Comloșu Mare. Un bărbat de aproximativ 40 de ani, cioban, a fost tăiat de tren. El încerca să îndepărteze de pe calea ferată turma pe care o păstorea.
Accident feroviar în apropierea localității Boldur din județul Timiș. Un autoturism Dacia a fost lovit de un tren, luni seara. În urma impactului o femeie, care se afla pasager în mașina implicată în accident, a fost ușor rănită. Din cauza accidentului, trenul InteRegio va ajunge la Iași cu o întârziere de câteva zeci de minute.
Coliziune intre doua trenuri de pasageri, sambata seara, pe o linie ferata la sud de Amsterdam: zeci de calatori raniti au fost transportati cu elicoptere si ambulante la spitalele din apropiere.
Eveniment
Un copil în vârstă de 3 ani a fost rănit, duminică, după ce un monument funerar s-ar fi desprins în cimitirul de pe Calea Șagului din Timișoara.
Ştiri din Timiș
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă.
2
Ştiri din Timiș
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028.
7
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.
Horoscop
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.