Răsturnare de situație în cazul tânărului de 20 de ani care a accidentat mortal o femeie, iar apoi a fugit de la fața locului, în Timiș. El a fost reținut inițial pentru 24 de ore, însă a fost apoi plasat sub control judiciar pentru următoarele 60 de zile. Tânărul, care avea permisul de conducere suspendat la momentul producerii accidentului, va fi cercetat în stare de libertate.
România
O femeie angajată în Armată a fost arestată preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzată că şi-a bătut crunt fetiţa în vârstă de doar două luni, potrivit AGERPRES.
Ştiri din Timiș
Un afiș care trebuia să îl înfățișeze, alături de Nicolae Ciucă, pe Nicolae Robu a stârnit controverse. Acesta din urmă a fost botezat „Gheorghe”. Greșeala, se pare, le aparține celor care s-au ocupat de promovarea partidului la nivel național.
1
Capitală Culturală
Carlos Ferreira este unul dintre cei mai apreciați clarinetiști ai momentului. Tânărul este prim clarinetist al Orchestrei Naționale a Franței și va putea fi văzut vineri, 19 aprilie, de melomanii timișoreni.
Ştiri din Timiș
După ce Cristian Moș, actualul vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș și membru important în USR, a spus că este dezamăgit de direcția în care a luat-o partidul, și după ce reprezentanții USR l-au acuzat la rândul lor că „se pregătește să candideze la președinția Consiliului Județean, ca iepure al PSD”, el anunță că, de fapt, va candida pentru funcția de primar al Timișoarei.
6
Ştiri din Timiș
Șantierul Gara de Nord a început acum doi ani, mai târziu decât ar fi trebuit. În prezent, lucrările sunt la 65%, puțin întârziate de probleme de natură tehnică apărute pe parcurs, dar se lucrează pe mai multe fronturi. Acestea ar trebui, în principiu, să fie gata până la finalul acestui an.
3
Ştiri din Timiș
La sfârșitul acestei săptămâni, proprietarii mașinilor de epocă își dau din nou întâlnire la o nouă ediție a Retroparadei Primăverii. Evenimentul va avea loc în Piața Unirii din Timișoara.
2
Capitală Culturală
Un buzdugan din sec. XVII, provenind dintr-un atelier oriental, o piesă rară de artizanat și istorie militară, poate fi admirat la Bastionul Maria Theresia.
România
Președintele Klaus Iohannis a promulgat miercuri legea care aprobă OUG privind unele măsuri în domeniul Sistemului național unic pentru apeluri de urgență. Este vorba despre un nou tip de localizare cu acuratețe crescută a apelurilor la 112, scrie AGERPRES.