Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Elevii din clasele II–VII din întreaga țară se pot înscrie până pe 20 mai 2026 la ediția din acest an a olimpiadei. „Natura dintre Ape” aduce biodiversitatea mai aproape de copii și îi invită să descopere lumea ecosistemelor. Competiția educațională se extinde pentru prima dată la nivel național și devine, din acest an, un proiect derulat sub umbrela Veolia România.
Cariere de Poveste
Într-un domeniu considerat multă vreme un bastion al bărbaților, tot mai multe femei demonstrează că performanța nu are gen. Un astfel de exemplu vine de la Administrația Bazinală de Apă Banat, unde Mihaela Madar și-a construit, în peste două decenii, o carieră solidă în gospodărirea apelor, devenind un reper al profesionalismului.
Eveniment
Autoritățile au declanșat, luni, 27 aprilie, o amplă acțiune la nivel național împotriva infracțiunilor de proprietate intelectuală: polițiștii și procurorii fac zeci de percheziții în 76 de dosare penale, vizând rețele implicate în produse contrafăcute și piraterie.
Azi în Timișoara
Luni, 27 aprilie, puteți descoperi universul fascinant al teatrului liric, cu ocazia Zilei porților deschise la Opera Națională.
Utile
Sunt programate întreruperi ale energiei electrice atât în Timișoara, cât și în localitățile din Timiș, în săptămâna 27 aprilie - 3 mai 2026.
Eveniment
Doi bărbați au fost reținuți după ce au vândut 13 kilograme de canabis pentru 30.000 de euro în Timiș, într-o tranzacție care s-a terminat cu percheziții și arest preventiv.
12