Colegiul Naţional C.D. Loga este prima unitate de învăţământ din Timiş care a achiziţionat un sistem de acces în şcoală pe bază de cartelă. Sistemul este instalat, iar în aproximativ două săptămâni toţi elevii şi profesorii liceului vor intra şi ieşi din unitatea de învăţământ doar pe bază de cartelă. Măsura este luată pentru a reduce absenteismul din cadrul liceului.
Colegiul Naţional „C.D.Loga” din Timişoara este prima unitate de învăţământ din Timiş care îşi doreşte să monteze un sistem de acces în şcoală până la sfârşitul anului. Conducerea unităţii de învăţământ nu a stabilit încă dacă este vorba despre un sistem de acces pe bază de cartelă sau pe bază de amprentare, cert este însă că atât profesorii, cât şi părinţii îşi doresc un astfel de sistem.

Recentul scandal în care a fost implicat Clubul Heaven din Timişoara determină compania Life Care, care are programată aniversarea în localul timişorean, să facă un gest de curtoazie faţă de persoanele cu dizabilităţi. Acestea vor avea acces gratuit la evenimentul companiei, care, în data de 1 iulie, aniversează 6 ani de existenţă, cu un concert susţinut de Horia Brenciu şi un fashion show Cătălin Botezatu, anunţă compania prin intermediul unui comunicat. Citiţi în ataşament comunicatul Life Care.

Reprezentanţii clubului Heaven Studio fac tot posibilul pentru a-şi spăla imaginea pătată de incidentul de săptămâna trecută. Aceştia au postat un comunicat pe site-ul propriu, prin intermediul căruia îşi cer încă o dată scuze în faţa Laviniei Rausch. În acelaşi timp, muzicianul Horia Brenciu a reacţionat şi el la mesajele celor care l-au rugat pe blog să îşi anuleze concertul în clubul timişorean.

Horoscop

Energia Astrală a lunii Noiembrie
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 1 noiembrie 2026, în Timișoara?
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.

Ştiri din Timiș

Rezultate parțiale la votul intern al USR. Lațcău și Șipoș, aleși în Biroul Național
Congresul USR de la Timișoara s-a încheiat cu alegerea noului Birou Național. Printre cei aleși se numără și doi membri ai USR Timiș: senatorul Sorin Șipoș și viceprimarul Ruben Lațcău, potrivit rezultatelor parțiale, anunțate în jurul orei 19.

Eveniment

Tânăr de 24 de ani, reținut după ce ar fi furat echipamente audio dintr-o locuință din Timișoara
Un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Timișoara, fiind bănuit că a spart o locuință și a furat mai multe echipamente audio, în valoare de 400 de euro.

Ştiri din Timiș

Fritz, la congresul USR de la Timișoara: „Ne-au cântat prohodul de o mie de ori, iată că tot suntem aici”
Dominic Fritz a deschis congresul USR de la Timișoara cu un atac la PSD și la premierul Luca Niculescu. Liderul USR a spus că partidul trebuie să fie „motorul” unei coaliții reformatoare, nu „roata de rezervă”. 10

Eveniment

Tânăr de 18 ani, reținut după ce a provocat un accident în Comloșu Mare și a fugit
Un tânăr în vârstă de 18 ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce ar fi provocat un accident rutier în localitatea Comloșu Mare, apoi ar fi fugit de la locul evenimentului. Acesta conducea fără permis și se afla la volanul unui autoturism neînmatriculat.

România

Se elimină taxa de 25 de lei pentru coletele din afara UE de la 1 noiembrie în România
Începând cu 1 noiembrie 2026, România elimină taxa logistică de 25 de lei aplicată coletelor cu valoare sub 150 de euro expediate din afara Uniunii Europene.

Ştiri din Timiș

FOTO. Congres USR la Timișoara. Partidul lui Fritz își alege Biroul Național
La Timișoara are loc congresul USR, unde partidul își alege noul Birou Politic Național. Cele trei liste aflate în cursă nu exclud colaborarea, iar Dominic Fritz spune că va lucra cu orice echipă aleasă. 5