City managerul Timișoarei va trebui să dea explicații, după ce pe numele lui a fost depusă o plângere penală. Activistul civic Cristi Brâncovan îl acuză pe Robert Kristof de faptul că a autorizat un festival fără bază legală până la ora 6 dimineața, având și relații contractuale cu organizatorii. Totul, după ce timișorenii care locuiesc în Șagului și zona Steaua s-au plâns de gălăgie în timpul Vest Fest.
Liviu Dragnea a făcut primele declarații de la momentul la care ÎCCJ l-a condamnat, în primă instanță, la închisoare cu executare pentru instigare la abuz în serviciu. Nu părăsește nici șefia PSD, nici pe cea a Camerei Deputaților, afirmând că își dorește să ducă toate lucrurile până la capăt, cu referire la modificarea Codurilor Penale.
Reacții dure ale principalilor vizați în dosarul DNA privind finanțarea echipei Politehnica Timișoara în perioada lui Marian Iancu. Fostul primar al Timișoarei, Gheorghe Ciuhandu, a afirmat că procurorul de caz a făcut presiuni în perioada de anchetă, inclusiv asupra actualului primar, Nicolae Robu, în timp ce fostul viceprimar, Adrian Orza, consideră întreaga anchetă și finalizarea acesteia drept „o mizerie” demnă de un roman scris de Kafka.
Azi în Timișoara
Luni puteți merge la mai multe spectacole de teatru în cadrul TESZT și nu numai.
Eveniment
Accident produs duminică seară, pe DJ 693, între Iecea Mică și Cărpiniș. O femeie a ajuns la spital.
Eveniment
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod portocaliu de fenomene meteo periculoase, valabil duminică seară în mai multe localități din Timiș.
Eveniment
O fată de 13 ani din Giroc a fost căutată de polițiști după ce a plecat vineri de acasă și nu s-a mai întors. Aceasta a fost găsită în Timișoara.
2
Eveniment
Intervenție a pompierilor, duminică, în jurul prânzului, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit în apropierea Gării de Est din Timișoara. UPDATE. Au ars aproximativ 100 de cauciucuri. A fost anunțată Garda de Mediu
4
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. La sfârșitul acestei săptămâni, în orașul Gătaia, a avut loc evenimentul de inaugurare a noului sediu al companiei Maxutil, parte a grupului Maxagro. Au fost prezenți fondatorii și actualii conducători ai companiei, partenerii companiei, dar și reprezentanți ai administrației locale.
Eveniment
Tânăra arădeancă în vârstă de 24 de ani, surprinsă de un cititor Tion la începutul acestei săptămâni în timp ce făcea plajă semi-dezbrăcată pe șalupa poliției locale, a fost prinsă de această dată după ce a intrat în cursul nopții într-un magazin din centrul Timișoarei, de unde a furat un tricou.
5
Utile
Parcarea publică de pe strada Ștrandului se închide timp de două zile.