Dacă la ideea de a generaliza gratuitatea pe transportul public în Timişoara s-a renunţat, primarul Nicolae Robu, cel care a lansat-o, ajungând la concluzia că totuşi nu sunt bani pentru a asigura o astfel de facilitate pentru toată lumea, conducerea RATT anunţă că de anul viitor ar putea creşte tarifele la bilete şi abonamente. Oricum, orice decizie de acest fel trebuie să fie aprobată în consiliul local.
Centrul de bilete și abonamente al Regiei Autonome de Transport Timișoara (RATT) va fi mutat, începând de săptămâna viitoare, de luni, de pe Intrarea Doinei nr. 2, de la fostul ACR, pe Bulevardul Take Ionescu nr. 56, la sediul principal al instituției din apropierea Pieței Badea Cârțan.
15 ianuarie este ultima zi în care persoanele cu venituri sub 2.000 de lei pe lună mai pot circula gratuit cu mijloacele de transport în comun la Timişoara, o decizie luată pe final de an de administraţia Robu. Peste 11.000 de persoane s-au abonat la RATT în acestă perioadă pentru a profita de noua gratuitate.
În 2014 se păstrează aceleaşi facilităţi ca şi în 2013 la transportul public în Timişoara. Pensionarii, elevii, beneficiarii legilor speciale şi celelalte categorii se vor bucura în continuare de gratuitate. Persoanele cu venituri sub 2.000 de lei pe lună se vor mai putea plimba cu mijloacele de transport în comun fără să plătească, o decizie luată pe final de an de administraţia locală, până în 15 ianuarie, dacă nu se va opta pentru prelungirea acestei gratuităţi. Peste 10.000 de oameni au beneficiat de noua gratuitate pe RATT.
Timişorenii au stat la rând, luni, la sediul societăţii ADP, acum Drumuri Municipale, pentru a-şi achiziţiona abonamente de parcare. Coada pentru TimPark se întindea până afară din instituţie, pe trotuar, pe Splaiul Nicolae Titulescu, iar zona era plină de maşini parcate care pe unde, pe trotuar sau pe aşa-zisul spaţiu verde dintre copaci pe malul canalului Bega.
Azi în Timișoara
Vineri puteți merge la mai multe petreceri, la mai multe evenimente în cadrul Bookfest sau la proiecții în oraș.
Eveniment
Cantități impresionante de cablu din cupru, folosite pentru modernizarea căii ferate Timișoara -Arad, au fost furate de pe un șantier din Timiș, iar trei bărbați au fost arestați preventiv în acest caz, prejudiciul fiind estimat la 1,5 milioane de euro.
Ştiri din Timiș
Administrarea vitaminei D ridică frecvent întrebări legate de momentul potrivit și absorbție. Mai jos găsești răspunsul pe scurt, urmat de explicațiile esențiale pentru o administrare corectă.
Ştiri din Timiș
Echipa de robotică CyberMoon, din cadrul Colegiului Național „C.D. Loga” Timișoara, s-a calificat la Chicago Robotics Invitational 2026, una dintre cele mai competitive competiții internaționale de robotică. Evenimentul va avea loc în perioada 24-26 iulie, în Chicago, Illinois, SUA. Pentru a putea participa, echipa face apel la sprijinul comunității pentru a acoperi costurile de peste 70.000 de euro.
2
Capitală Culturală
Cu ocazia Ziua Mondială a Apei, Administrația Bazinală de Apă Banat invită publicul la vernisajul expoziției de pictură „APA – Interferențe culturale”, un eveniment care aduce în prim-plan relația profundă dintre om și apă.
Ştiri din Timiș
Adopția rămâne una dintre cele mai importante măsuri de protecție pentru copiii lipsiți de îngrijirea părinților biologici, oferindu-le șansa la o viață stabilă și la o dezvoltare armonioasă într-un mediu familial sigur. Însă, dincolo de cadrul legal, procesul implică o muncă complexă, în care rolul asistentului social este decisiv.
Ştiri din Timiș
Între 20 și 22 martie, Iulius Town Timișoara devine locul de întâlnire al pasionaților de construcții creative, găzduind expoziția Brickenburg In My Town - Zilele Fanilor LEGO®.