O femeie de 81 de ani a fost tâlhărită în plină stradă, la Timișoara, hoțul reușind să fugă cu lănțișorul ei de aur, după ce i l-a smuls de la gât. Bărbatul credea că va scăpa, deoarece purta mască, însă a fost prins de polițiști în câteva ore, întreg incidentul fiind surprins de o cameră de supraveghere.
Reprezentanţii Primăriei Timişoara au anunţat finalizarea licitaţiilor pentru câteva dintre blocurile din oraş care vor fi reabilitate termic prin proiecte cu finanţare europeană. Este vorba de trei loturi de blocuri, imobile situate pe Calea Şagului şi pe Bulevardul 16 Decembrie, la care pot începe lucrările în perioada următoare.
Preşedintele ales al României, Klaus Iohannis, şi-a confirmat participarea la manifestările organizate la Timişoara pentru a marca 25 de ani de la Revoluţie, după cum a promis în campania electorală, atunci când a vizitat oraşul de pe Bega. „Pe 16 decembrie aș vrea să fim cât mai mulți acolo și să ne amintim de eroii noștri de la Timișoara”, a scris Iohannis pe Facebook.
Ştiri din Timiș
Vineri după miezul nopții polițiștii au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe strada Păltiniș din localitatea Moșnița.
Ştiri sportive
Rezultatele din a opta zi a Cupei Mondiale 2026 au adus prima calificată matematic în șaisprezecimi. Mexicul și-a asigurat câștigarea Grupei A după succesul cu Coreea de Sud, în timp ce Canada a făcut spectacol cu Qatar și este foarte aproape de faza eliminatorie.
Ştiri din Timiș
Spune-ne cu cine ții și îți spunem ce bere să alegi de la Târgul de Bere Auchan: fanii fotbalului pot alege acum din peste 300 de sortimente de bere din 25 de țări. Experiența târgului este completată de degustări în magazine, tombole și reduceri de până la aproape 50%.
Utile
Vineri, 19 iunie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Turism
Considerat unul dintre cele mai spectaculoase orașe de pe coasta Adriaticii, Dubrovnik încearcă să găsească un echilibru între succesul turistic și calitatea vieții locuitorilor săi.
Turism
Timișorenii și turiștii sunt invitați să descopere una dintre cele mai importante comunități care au contribuit la dezvoltarea orașului, în cadrul unui nou tur ghidat organizat de Asociația Turism Alternativ și Timișoara Free Tours. Evenimentul „Germanii din Banat – colonizări, evoluții, revoluții și tradiții” va avea loc duminică, 21 iunie, între orele 17:30 și 19:30, și face parte din proiectul „Turist la tine acasă”.
Azi în Timișoara
Vineri, 19 iunie, începe Flight Festival la Muzeul Satului Bănățean. Mai puteți merge la cinema pe terasă, la teatru sau la concerte.
Ştiri din Timiș
Primarul Dominic Fritz a pierdut definitiv procesul cu ANI privind conflictul de interese, însă anunță că va contesta decizia la CEDO. USR susține că sentința nu îi afectează actualul mandat de primar al Timișoarei, dar îl împiedică să candideze la funcții alese până în 2030.
13